Am semnat petiția pentru ca părintele Maxim Melinti să revină să slujească în biserică

Am vorbit de nenumărate ori aici pe blog despre faptul că de ceva vreme nu mai merg la biserică. Nu pentru că mi-am pierdut credința, ci pentru că am pierdut încrederea în preoții din R. Moldova, mai cu seamă cei ai Mitropoliei Moldovei care se supun Patriarhiei Ruse. Da, puteți să îmi săriți în cap, dar atâta timp cât preoții moldoveni fac agitație electorală chiar în biserică și spun că este mare păcat să votezi o femeie nemăritată eu nu am de ce să merg la biserică și să îi ascult pe acești preoți. Părerea mea e că aceste fețe bisericești ar trebui excluse din cadrul Mitropoliei. Și toți ceilalți preoți care îi susțin pe politicieni, în defavoarea creștinilor, a enoriașilor.

Nu generalizez, există și fețe bisericești care merită tot respectul nostru, dar atât timp cât există și ”uscături”, imaginea bisericii în R. Moldova este puternic afectată. Atâta timp cât nu se iau măsuri cu acești preoți care se implică în propagandă, minciună, care susțin un politician și îl denigrează pe altul, care împart credincioșii pe criterii sau simpatii politice, societatea noastră va degrada și mai mult, fiind fără principii și valorile morale.

Și acum despre fețele bisericești care merită tot respectul nostru. Este vorba despre părintele Maxim Melinti de la Ghidighici cu care am realizat o emisiune Alb&Negru la UNIMEDIA. A fost unul dintre invitații cei mai interesanți pe care i-am avut la emisiune. Părintele Maxim Melinti a cucerit inimi prin simplitatea felului de fi și de a vorbi pe înțelesul tuturor.

Aflu ieri cu stupoare despre decizia Mitropoliei Moldovei de a-l opri de la slujire pe părintele Maxim Melinti. Este încă un exemplu de ce Mitropolia Moldovei nu este credibilă pentru mine și că este implicată în diferite jocuri politice.

Iată Decretul semnat de Mitropolitul Vladimir:

”Prin prezentul, ca urmare a autosesizării Direcției mitropolitane, apelurilor din partea clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, dar și a consultărilor ierarhilor BOM, pentru activitățile îndreptate spre tulburarea și răsturnarea bunei rânduieli bisericești care în mod calomnios au dovedit neascultare față de ierarhia bisericească prin multitudinea acțiunilor repetate „de promovare și încurajare a minorităților sexuale, contribuția la dezvoltarea mișcării LGBT din Republica Moldova”, manifestate public prin utilizarea calității de preot, implicarea frecventă întru susținerea minorităților sodomite și promovarea manifestării comportamentelor netradiționale şi prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer, toate contribuind la denigrarea imaginii Bisericii Ortodoxe din Moldova, cît și a confraților clerici, sunteți oprit de a săvîrși cele Sfinte fără dreptul de a oferi binecuvîntări și de a purta crucea pectorală începând cu data de 21 iunie 2018, pînă la aducerea pocăinței depline în mod public”.

Ulterior, părintele Maxim Melinti a venit cu o reacție pe Facebook la învinuirile care i se aduc:

Așadar, se pare că părintele este exclus să slujească în baza unui motiv inexistent, adică susținerea LGBT, atâta timp cât acest preot nu și-a exprimat niciodată opinia sa față de LGBT.

Despre averea sa, părintele scria într-o postare pe Facebook: „Pentru cei ce mă invidiază. Nu sunt plătit de Soros, nu plătesc mass-media ca să fiu invitat la emisiuni, mașină și casă nu am, salariul lunar la biserică este 1500 lei (din care plătesc impozite cuvenite, asigurare medicală și fondul social); trăim cu familia în casă parohială cu un dormitor și bucătărie, pe care tot eu plătesc (ca persoană juridică); am datorii la construcția Centrului Social; săptămânal merg la penitenciare, unde ofer gratis lumânări, icoane, cărți, cruciulițe, tămâie și cărburi (toate cumpărate din banii mei, nimeni nu-mi oferă nimic grătuit). Cu toate acestea, sunt fericit că pot sluji lui Dumnezeu și oamenilor, sunt soț și tată iubit! Sunt fericit că avem o comunitate euharistică unită, însetată după Cuvântul lui Dumnezeu, avem multe proiecte sociale, educaționale și misionare, fără granturi externe și sponsori bogați; avem oameni cu inima mare care mă motivează să lucrez și să merg mai departe. Am ce mânca, am pe ce dormi! Mulțumesc tuturor! Slava Domnului pentru toate!”.

Am semnat petiția prin care cer ca părintele Maxim Melinti să fie repus în drepturile sale de a sluji în continuare în biserică.

Vă îndemn să semnați petiția aici. Până azi dimineață această petiție a adunat 1268 de semnături. Hai să demonstrăm că ne pasă și că nu putem tolera toate nedreptățile care ni se bagă pe gât.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii