Coronavirus: un caz suspect la Lyon la bordul autocarului Flixbus care venea de la Milano
Un autocar Flixbus care a venit în această dimineață de la Milano la gara Perrache din Lyon a fost izolat pe motiv ca la bord a fost depistată o persoană de naționalitate italiană, suspectată că ar fi un purtător al coronavirusului, transmite presa franceză.
Agenția regională de sănătate a anunțat că a trimis echipe la fața locului pentru a evalua situația. Unul dintre pasageri care prezenta simptome de gripă a fost transportat la spital, iar ceilalți au rămas izolați în autocar.
Presa franceză mai scrie că epidemia de coronavirus care afectează în prezent Italia trezește îngrijorare și în regiunea lyoneză, vecină cu Italia, care sunt legate prin relații economice și turistice. Pe 26 februarie Lyon va găzdui meciul de fotbal cu Juventus Torino la care sunt așteptați numeroși suporteri italieni.