Zina Esepciuc are 28 de ani și este originară din orașul Bălți. Este printre primele tinere din R. Moldova, care a pornit pe un drum încă “nebătut” de alții și anume să fie actriță de cinema și TV în Franța, iar curajul ei în acest sens este doar de apreciat. Tânăra actriță a trăit deja experiența de a defila pe Covorul Roșu de la Cannes. S-a întâmplat anul trecut cu ocazia proiectării filmului „Rodin” la Festivalului de Film de la Cannes, peliculă în care Zina Esepciuc a avut un rol. Își dorește să primească câte un Oscar pentru Regie și “Best Picture”.
Până acum, Zina Esepciuc a avut roluri mici și apariții în filmele din lista afișata pe IMDB sub numele său și în scurt-metraje franceze. Dar urmează proiecte despre care tânăra nu poate să povestească din motive de confidențialitate, pana la apariția lor pe ecrane. Cert este că Zina Esepciuc este gata să lucreze cu mari regizori din industria filmului.
Într-un interviu pentru blogul www.elenarobu.md, tânăra împărtășește din experiența sa de a fi actriță la Paris. Vă invit în cele ce urmează să o descoperiți pe ambițioasa și talentata Zina Esepciuc.
Totul a început cu studierea limbii franceze în clasa francofonă de la Liceul “Mihai Eminescu” din Bălți. Plecarea în Franța era un vis de mult timp, dar unul care mi se părea irealizabil. De aceea am decis să fac studii în Moldova. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM și Facultatea de Arte Frumoase, specialitatea Dirijat Coral. Îmi făcusem deja o mică nișă în mediul jurnalismului online din Moldova și cochetam cu fotografia de reportaj. Dorința de a aprofunda cunoștințele în arta fotografica m-a adus la AMTAP, unde am prins “microbul” cinematografic. Acolo am decis că aș vrea să studiez cinematografie și să plec în țara în care filmul a luat naștere: Franța. Decizia nu a fost una spontană. Înainte de a pleca în Franța, am studiat tehnologiile audiovizuale la Școala de TV și Film “Tudor Vornicu” din București.
Era evident că toate drumurile mele duceau spre Paris și, în 2012, mi-am pus cele 2 valize și camera în mijlocul orașului luminilor. Și de atunci se fac cinci ani și jumătate.
Eu am făcut studiile la ESEC, care este o școala privată de cinematografie, ceea ce înseamnă că am avut multe lecții practice. Profesorii sunt de obicei profesioniști activi, iar relația dintre profesor și student este mai mult una de “coleg-coleg” decât “Dumnezeu-sclav”. În schimb, știu că la facultățile de aici, de obicei, teoria este sfântă și lecțiile nu prea se diferențiază de cele din Moldova. Totul depinde de domeniul de studii. Artele sunt discipline practice, deci este evident că e nevoie de mai multă concentrare asupra practicii, dar fără a neglija și bazele teoretice. Atât timp cât am studiat regie așa a fost, pe când la cursurile de actorie, a fost doar exercițiu.
Adaptarea în Franța a decurs foarte ușor, deoarece vorbeam franceza la perfecție și mi-am făcut prieteni locali foarte repede. Era mai greu să înțeleg sistemul administrativ de aici. Birocrația din Franța este cunoscută la nivel mondial. Dar eu am câștigat lupta cu acest monstru și l-am dresat bine 🙂
Statul francez susține aproape orice cetățean care locuiește pe teritoriul său. Trebuie doar să știi cum să te comporți cu “monstrul” despre care am scris mai sus. La început am fost ajutată în parte de părinți, dar pe lângă asta am reușit să lucrez ca baby-sitter, hostess, cameraman la o televiziune turcească, fotograf acreditat la Paris Fashion Week, asistent costume la filme și la showroomuri de designeri.
Să fii actriță în orice țara înseamnă multă căutare, așteptare și forță de caracter necesară pentru a face față instabilității de orice gen și refuzurilor permanente. Sunt încă la început de cale și deocamdată nu am agent. Asta înseamnă că trebuie să depun mult efort ca să am acces la castinguri, dar și să fac față exigențelor unui trai la Paris. Totul este relativ. Dar aș spune că la etapa la care mă aflu acum, nu este ușor. Cred că sunt printre primele tinere din generația mea, care a pornit pe un drum încă “nebătut” de alții.
Am ales să fiu doar actriță de cinema și TV, ceea ce îmi minimizează posibilitățile, dar nu regret. În această industrie, trebuie să ai mult noroc și pot să zic că până acum a fost și cazul meu. Sper că în viitor va fi și mai bine și voi obține din ce în ce mai bune roluri.
Experiența de a defila pe Covorul Roșu de la Cannes a fost emoționantă, stranie și sigur nu la fel ca și experiența unui actor faimos ce joacă în roluri principale. Dar mă bucur mult că am trăit un vis devenit realitate și aș vrea să se repete cât mai des.
Ce premiu ar fi mai valoros pentru mine: de la Oscar sau de la Cannes? Cu siguranță, ambele sunt importante. Dar cel mai mult aș vrea să primesc câte un Oscar pentru Regie și “Best Picture”.
Cel mai mare vis al meu legat de cinematografie este să fac filme cu plăcere și care vor rămâne în memoria oamenilor pentru mult timp.
Am multe idei pe care aș vrea să le realizez în Moldova și ele nu sunt legate de cinematografie, ci de educație. Deocamdată ele rămân doar idei. Pe de alta parte, există multe acțiuni prin care fiecare persoană poate fi utilă țării natale, aflându-se în orice colț al lumii, precum să creeze o bună imagine a moldovenilor prin propriul comportament și atitudine, ceea ce fac în fiecare zi în Franța.
Iar cel mai mare vis al meu legat de R. Moldova, de viitorul ei se referă la stabilitate pozitivă în orice domeniu și desigur, să avem o industrie cinematografică bine dezvoltată la nivel internațional.
Vă mulțumesc pentru acest interviu!
Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu