Franța: 600 de poliţişti, implicați într-o amplă operațiune de evacuare a două tabere de migranţi

Poliţia franceză a lansat în această dimineaţă o importantă operaţiune de evacuare a două tabere de migranţi din nord-estul Parisului, în care se aflau între 600 şi 1.200 de persoane, transmite AFP, citată de stiridiaspora.ro.

Începând de la ora locală 06.00 (05.00 GMT), aproape 600 de poliţişti îi conduc pe imigranţii clandestini, care trăiau în adăposturi improvizate în apropierea şoselei de centură a Parisului, la autobuze care urmau să-i transporte pe aceştia spre săli de sport sau centre de primire din regiune.

Operaţiunea de evacuare, cea mai amplă de peste un an, intervine într-un context de înăsprire a discursului privind politica în domeniul imigraţiei şi la o zi după angajamentul asumat în acest sens de ministrul de interne Christophe Castaner.

Acesta a dat asigurări miercuri, cu prilejul anunţurilor făcute de guvern cu privire la imigraţie, că taberele din nord-estul Parisului vor fi evacuate ‘până la sfârşitul anului’.

Articole similare
Comentarii