Mult discutatul proiect care vizează realizarea Autostrăzii „Unirii” (A8 – Tg. Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni), se află momentan în diferite faze. După o vizită pe care a avut-o la București, unde s-a întâlnit cu premierul român Ludovic Orban şi cu miniştrii Cabinetului acestuia, primarul de Iași Mihai Chirica precizează că cel mai avansat segment în ceea ce privește Autostrada „Unirii” este podul de la Ungheni.
”Acesta mai are nevoie de un singur aviz din partea organismelor de mediu, după care intră în licitație de execuție. Aceasta ar putea începe în luna iulie. Vorbim de o investiţie de 100 de milioane de euro, a cărei finalizare va avea loc în următorii doi ani”, a explicat Chirica, citat de www.ziarulevenimentul.ro.
Publicația menționează că pe tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț este în derulare în prezent activitatea de revizuire a Studiului de Fezabilitate, urmând ca în decembrie 2020 să fie adus la CNAIR documentația spre aprobare. Din momentul când se predă această documentaţie, va fi întocmit caietul de sarcini (n.r. pentru licitația de proiectare și execuție). Şefii de la CNAIR estimează că anul viitor ar putea fi lansată procedura de proiectare și execuție.
În schimb, pe tronsonul Târgu Neamț – Iași, în prezent se află în curs de elaborare documentația de atribuire pentru revizuire Studiu de Fezabilitate și proiect Roșu (n.r. proiect tehnic realizat dinainte). Se preconizează ca în luna iulie aceasta să fie elaborată, după care va fi lansată licitaţia.