Lukașenko se întâlnește cu Putin, în timp ce protestele masive continuă în Belarus

Președintele din Belarus, Alekandr Lukașenko, a plecat în Rusia unde urmează să aibă o întâlnire cu omologul său, Vladimir Putin.

Va fi prima întâlnire față în față între cei doi de când protestele masive au început în Belarus, în urma alegerilor prezidențiale controversate prin care Lukașenko și-a asigurat un nou mandat, relatează BBC.

Vladimir Putin îl recunoaște pe Lukașenko drept președintele îndreptățit al Belarusului și a declarat în mai multe rânduri că trupele rusești sunt pregătite să intervină în Belarus dacă protestele scapă de sub control.

Analiștii politici consideră că Putin dorește să păstreze relațiile apropiate pentru a asigura susținerea din partea Belarusului.

Întâlnirea dintre cei doi lideri va avea loc în orașul rus Soci, în timp ce exercițiile militare comune dintre cele două țări vor începe în orașul Brest din Belarus.

Duminică, zeci de mii de persoane au protestat în Minsk, capitala Belarusului, și în multe alte orașe, cerând demisia lui Lukașenko. Autoritățile au anunțat că au arestat peste 400 de persoane.

Opoziția din Belarus îl acuză pe Lukașenko, care se află la putere de 26 de ani, că a fraudat alegerile prezidențiale. Liderul belarus insistă că a câștigat pe drept 80% dintre voturi și consideră că protestele sunt de fapt anti-ruse și susținute de țările occidentale

Articole similare
Comentarii