Maia Sandu sesizează Curtea Constituțională în vederea dizolvării Parlamentului

Președinta R. Moldova, Maia Sandu anunță despre decizia ei de a sesiza astăzi Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului.

Iată anunțul făcut astăzi de șeful statului:

“Așa cum prevede Constituția, am avut consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare în legătură cu situația politică din țară și eventuala dizolvare a Parlamentului. Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări și după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni. Ca și experții în drept constituțional, consider că sunt întrunite circumstanțele legale pentru dizolvarea Parlamentului.

Mai mulți deputați din actualul Parlament încearcă să ne convingă de grija lor față de cetățeni. Dar legile și deciziile pe care le votează acești deputați sunt în continuare împotriva cetățenilor. Parlamentul a avut posibilitatea de două ori să învestească un Guvern profesionist dedicat cauzei cetățenilor. Și în ambele cazuri Parlamentul s-a împotrivit. Cei care au furat și slăbit toate instituțiile statului, le-au făcut neputincioase în fața provocărilor și necesităților oamenilor, au adus statul în pragul eșecului total, ne cer acum să le mai dăm timp. Însă oamenii nu mai au timp de jocurile lor murdare. Oamenii au nevoie de un stat funcțional, au nevoie de un Parlament responsabil care să învestească și să sprijine un Guvern stabil și competent. Oamenii nu au nevoie de deputați care vor să se salveze pe ei înșiși. Oamenii au nevoie de deputați care să salveze țara.

Alegerile anticipate constituie șansa cetățenilor de a-și alege deputați care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată țara din criză și să o scape de corupție. Alegerile anticipate sunt soluția care poate vindeca țara noastră.

Din aceste considerente, am decis să sesizez astăzi Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului. Dacă Curtea Constituțională va spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”.

Articole similare
Comentarii