Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița: „Trebuie să continuăm majorarea salariilor”

Ministerul Finanțelor este în proces de elaborare a unei strategii pe termen mediu privind salarizarea în sectorul bugetar. O declarație în acest sens a făcută de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Părțile au discutat despre Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, majorarea fondului de salarizare, precum și reformele preconizate în acest domeniu, transmite un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor.

Natalia Gavrilița a declarat că, majorarea salariilor este o investiție în cetățenii Republicii Moldova.

„Cred foarte mult în drepturile salariaților, salarizare decentă și protecție socială. Trebuie să continuăm majorarea salariilor. În prezent discutăm cu Fondul Monetar Internațional pentru a obține suport în acest sens”, a menționat Natalia Gavriliță.

La rândul său, vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc, s-a referit la necesitatea modificării Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

„Noi nu am fost mulțumiți de această lege din start deoarece nu am fost implicați în procesul de elaborare, ci am fost consultați doar înainte de adoptare”, a adăugat vicepreședintele CNSM.

Articole similare
Comentarii