O mașină a intrat în mulțime în Germania. Sunt răniți
O mașină a intrat în mulțime astăzi în Germania, la un carnaval în orașul Volksmarsen, făcând mai multe victime. Șoferul a fost arestat, transmite publicația franceză Le Figaro, citată de ER NEWS.
Poliția nu a oferit alte detalii asupra circumstanțelor sau motivelor ce l-au determinat pe șofer să recurgă la acest gest.
Potrivit mass-media locale, cel puțin 15 persoane au fost rănite, inclusiv copii. Localitatea unde s-a produs incidentul are 7000 de locuitori și se află în regiunea Hesse.