Statistici sumbre despre câți medici au mai rămas în R. Moldova

Am scris nenumărate articole aici pe blog despre situația din domeniul sănătății, despre lipsa medicilor din sistem și cât de mult afectează acest lucru starea generală a populației. Mai vorbeam și despre tehnologiile avansate în medicină pe care le utilizează țările dezvoltate, despre telemedicina, despre consultații la medic de la distanță. În R. Moldova, toate aceste subiecte țin de domeniul fantasticului, atâta timp cât medicii pleacă pe un cap din țară, neavând condiții de muncă, cu salarii mizere și un nivel de viață sub limita decenței.

Doctorul în medicină, experta în politici de sănătate, Ala Nemerenco, a venit cu niște statistici mai mult decât îngrijorătoare. Din 2002 și până în 2017, țara a pierdut mai mult de 500 de medici de familie. Cel mai mare număr de medici de familie a fost înregistrat în 2002 – 2136. În 2017, în Moldova au rămas doar 1630 de medici.

Potrivit expertei, în aceeași perioadă au fost pregătiți circa 50-70 de medici de familie pe an sau în jur de 900, care însă au dispărut ca apa în nisip. Pregătirea unui medic de familie costă 320 mii lei, cifră calculată în 2014.

”În timp ce tuberculoza în Moldova seceră de rupe vieți omenești – sub 300 decese și în jur de 2 mii și jumătate de cazuri noi de îmbolnăviri si recidive în fiecare an, numărul ftiziopneumologilor scade vertiginos: de la 219 medici în 2013 la 189 în 2017”, a mai precizat doctorul în medicină, Ala Nemerenco.

Nu doar medicii de familie pleacă din R. Moldova. Și din alte specialități se pleacă la greu. Iată câți medici nu mai sunt deja în sistem:

Acest tablou sumbru este pe ultimii 4 ani. Cine știe câți mai sunt și acum pe bagaje și vor să plece cât mai curând din țară. Cine poate opri acest exod?! Mă tem că deja e prea târziu.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog  și să se înscrie în grupul Vocea diasporei

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii