Tânără din R. Moldova care a deschis un restaurant în Spania împreună cu soțul ei

Povestea de emigrare a acestei tinere familii începe relativ recent. S-au stabilit în Spania, în orașul Parla, acum 5 luni, dar deja au reușit să transpună visele în realitate: adică să deschidă un restaurant și să gestioneze o afacere proprie. Nu a fost ușor la început, dar rezultatul este cel care le dă aripi să depășească orice greutăți.

Cristina Iova, originară din orașul Bălți, a acceptat să ofere un interviu pentru Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS în care împărtășește experiența sa de imigrare în Spania, dar și etapele prin care au trecut ca să deschidă un restaurant în această țară.

Care au fost motivele care v-au determinat să plecați din R. Moldova?

Sunt plecată de acasă de vreo 2 ani și un pic. După ce am terminat facultatea, am plecat la Cluj. Nu am avut nici un motiv deosebit. Mai vizitasem orașul si mi-a plăcut foarte mult, oamenii de acolo, străduțele și însuși modul de viață. Oamenii păreau foarte liniștiți, liberi și buni. Fără a ezita foarte mult, mi-am făcut bagajul și, având doar 23 de ani, nu am stat mult pe gânduri și am și plecat. Încet m- am stabilit, cu chirie, lucru: m- am pus intr-un fel pe picioare. Peste un timp mi-am găsit și dragostea vieții mele și am devenit doamna Iova. Deși eram destul de bine la Cluj, am zis hai să mergem în Spania, să încercăm. Iarăși bagaje. Și iată așa am ajuns în Spania, în noiembrie, 2019, recent pot sa zic. Răspunzând mai scurt la întrebarea dumneavoastră, nu am avut nici un motiv grandios de a pleca, pur și simplu am vrut să încerc altceva, să învăț sa fiu independentă ( pe vremea aceea).

Cum a fost adaptarea, integrarea în Spania?

Adaptarea și integrarea- mamă dragă! Știam că va fi greu, soțul meu a mai locuit în Spania în trecut, vreo 7 ani, cunoștea limba și un pic viața de aici.

Îi spuneam și oarecum m-am pregătit pentru partea mai grea și rea a acestei mutări. Sincer, adaptarea a fost un pic mai grea decât mă așteptam eu ( și chiar nu mă așteptam la lapte și miere). În primele săptămâni eram tristă, nu îmi plăcea, mă gândeam că dacă e să avem pe viitor un copil, cum să îl duc eu la grădiniță, parcă nici oamenii nu îmi plăceau. Dar încetul cu încetul, după 4 luni e mult mai bine. Parcă știu deja dacă îmi trebuie ceva, unde să găsesc, am început deja să înțeleg mai bine ce spun oamenii, pot și eu să le răspund la unele întrebări. Acum e mult mai ok și desigur nu aș fi putut să mă descurc și să trec peste acea perioadă de acomodare fără soțul meu!

 

Care a fost cel mai dificil moment până acum trăit în străinătate?

În România eu mă simțeam ca și acasă. Practic nu am întâmpinat greutăți să zic așa. Partea cea mai grea a fost trăită aici, în Spania și îndeosebi pentru că lucrurile au mers destul de greu. Am stat cam 3 luni fără a face ceva, așteptând ca POATE mâine o să rezolvam ceva. Sinceră să fiu nu știam unde să mă adresez, să cer ajutor, să îmi găsesc de lucru, să fac efectiv ceva și măcar să avem un minim de venit. În ianuarie abia am primit și noi actele. Începutul ca și toate începuturile a fost cel mai greu. 

De curând ați deschis un restaurant în orașul Parla. Povestiți-ne cum a fost acest drum

Căutam efectiv de lucru pe ceva aplicații și întâmplător am dat de un anunț în care o persoană dorea să găsească un fel de asociat pentru un mic local din nu mai știu ce oraș. Jumătate noi și jumătate el. Am mers să vedem localul. Era unul micuț, am vorbit cu persoana respectivă, chestii trestii și în drum spre casă am zis să vedem poate găsim și alte localuri care să fie mai faine și să ne placă mai mult. Așa și am făcut. Toată situația până a avea localul de care dispunem astăzi a durat cam 3-4 zile. Am ales să îl închiriem doar noi și să ne ocupăm doar noi de el, respectiv am bătut palma și în ziua următoare ne-am apucat de reparație. Cam așa arăta localul, am cumpărat toate necesare și am început să renovăm.

Toată așa-zisa reparație a durat cam o săptămână și jumătate. Între timp am rezolvat partea cu documentele, achiziționarea meselor, scaunelor, necesarul pentru bucătărie și respectiv produse alimentare (găsit agenți cu bere, cafea, sucuri, etc.). Am depus o muncă titanică, de dimineață până seara eram aici, în local ca să grăbim cumva lucrurile, însă toate au meritat și sper să merite mai mult în continuare. A fost greu și totodată ușor. Se ivea tot câte un obstacol, dar totul a fost rezolvabil. Chiar am trecut cu calm peste toate și cât de cât le-am pus repejor la punct încadrându-ne în bugetul disponibil de noi și în timp. 

De unde v-a venit ideea deschiderii unui restaurant în Spania?

Ideea deschiderii unui restaurant o aveam de mult în gând, nu neapărat în Spania. Am lucrat un timp în domeniul acesta. Soțul meu a lucrat la o fabrică de cafea din Cluj- Napoca și eu respectiv lucram la cafeneaua aceleiași firme. Am învățat multe lucruri datorită lor, am învățat multe lucruri despre o cafea bună. Începând de la bob până la ce avem în ceașcă și servim. (Când am plecat la Cluj, le-am spus fetelor de la lucru că eu o să-mi deschid cândva restaurantul meu).  Am zis că vom pune în practică ce am învățat, plus că nu pot să zic că sunt o bucătăreasa, dar îmi place să gătesc și îmi place și reacția oamenilor când gustă ceva și sunt mulțumiți. Deci doar am grăbit realizarea visului nostru din întâmplare și împreună facem o echipa bună, cred eu.

Restaurantul este cu specific românesc/moldovenesc sau aveți și bucate spaniole sau europene?

Din câte am observat, aici în Parla este un flux diferit de etnii și reieșind din asta, cel putin la prima etapă, nu vom face un anumit tip de mâncare. Chiar din prima zi, pe lângă aperitivele tipic spaniole, noi am introdus și mici, salata “olivie” tipic moldovenească. Astăzi de exemplu, am pornit să fac brânză pentru plăcinte. Vrem să combinam bucatele preparate. Va dați seama că nici alea spaniole eu nu le pot găti chiar cum le-ar găti un spaniol adevărat. În meniul principal avem deocamdată doar 5 produse, dar pe acestea am încercat să le formăm în stilul nostru și să fie cât mai puține congelate. Gen carnea pentru burger am preparat-o eu, maioneza la fel, nu este din comerț, cartofii nu sunt congelați, ci cumpărați de la piață. La fel și celelalte produse. Deci răspunsul este că nu facem doar un tip de mâncare, ci variem și încercăm să variem aproape zilnic. 

La ce fel de clienți vă așteptați? Români, basarabeni, spanioli?

Mi-aș dori mai mult să fie cumva prietenii noștri și nu clienți. Da, știu, este până la urmă o afacere, dar nu îmi place să îi numesc clienți. Încercăm să îi tratăm pe oameni cât mai frumos și prietenește să zic așa. Toți oamenii sunt egali, indiferent din ce țară vin și noi suntem deschiși pentru toți cei care au plăcerea să ne treacă pragul. Important este cum se simt oamenii atunci când vin la noi. Îmi place desigur când vin persoane și pot să vorbesc în limba mea, dar deasemenea depun efort și atunci când vine un spaniol. În viitorul apropiat, ne-am propus să organizăm numeroase seri la care să poată participa diferite naționalități, dar să fie tematice, ca să înțeleagă un spaniol cum se odihnește un moldovean sau un român și invers. Astăzi așa arată localul și ăștia suntem noi după 4 luni în Spania. Îi așteptăm pe toți la noi în vizită.

Cum ați descrie comunitatea românilor/moldovenilor din Spania? Cât de unită este?

Nu am întâlnit comunități încă, este pentru prima data când am apelat la un grup de moldoveni, pe Facebook. Zilele trecute a fost prima mea postare și mi s-au părut extrem de receptivi oamenii. Mă așteptam ca poate cineva o să-mi sară în cap, lumea caută de lucru și poate nu se văd de atâtea greutăți și eu vin cu o postare despre un bar/ restaurant. Dar repet, oamenii au fost foarte receptivi, peste așteptări, aș zice. Chiar râdeam cu soțul meu că și el a făcut o postare în grupuri de români pe Facebook și postarea mea a fost mai discutată decât a lui. Îi ziceam că moldovenii mei sunt mai receptivi. Mi- ar plăcea să ne viziteze cât mai mulți, să ne cunoaștem, s- discut-m, sa ne împrietenim, de ce nu? 

Care este cel mai mare vis al Dvs legat de R. Moldova?

Îmi pare trist doar că suntem departe de părinti și prieteni. E țara unde m-am născut și am crescut, mereu mă întorc cu drag! Îmi place să vin cu soțul meu și să îi arat diferite locuri chiar dacă nu arată așa cum mi-aș dori. Și lui îi place mult. Și nu știu cum va fi pe viitor, dar dacă aș găsi o modalitate să fac ceva ce mi- ar plăcea în Moldova, nu știu să vă dau un exemplu concret acum, poate ar exista șanse să ne întoarcem. Niciodată nu se știe pe unde ajungem. 

Vă mulțumesc

Un interviu realizat de Elena Robu