(VIDEO) De ce pleacă familiile tinere din R. Moldova. Explicația basarabencei, Olga Soltinschi, emigrată în Germania

Lipsa unei siguranțe pentru prezent și viitor, sistemul educațional defect au fost motivele principale pentru care familia Soltinschi a decis acum un an și jumătate să emigreze din R. Moldova. Au ales să se stabilească în Germania.

”Am plecat împreună cu familia, însă decizia nu a fost una ușoară. Inițial a plecat soțul în Marea Britanie, credeam că acolo vom emigra. Cunoscând limba engleza, credeam că va fi mai ușor să ne adaptăm, să ne integrăm. Însă, tot soțul a decis să mergem în Germania, pentru că îi este mai aproape de suflet. iar eu am zis că îl voi urma oriunde, ne vom adapta împreună, doar să fim împreună”, a declarat Olga Soltinschi într-un interviu pentru portalul de știri ER NEWS.

Basarabeanca, originară din localitatea Vorniceni, raionul Strășeni, profesoară de limba engleză, mărturisește care au fost motivele emigrării din R. Moldova.

”La început nu a fost ușor, a fost destul de complicat, însăși decizia de a emigra în Germania a fost destul de greu de luat. În Moldova aveam o viață decentă, nu eram nici bogați, nici săraci. Însă motivul principal de a pleca a fost prezentul și viitorul copiilor, ceea ce urma să le oferim, în viitor și în prezent. În Moldova, fetița era la grădiniță și pe zi ce trece eram tot mai dezamăgită de acest sistem de învățământ. În fiecare zi eram furioși pe oamenii din sistem. Securitatea pentru ziua de azi și mâine ne-a făcut să plecăm. În Moldova instinctul de supraviețuire trebuie să fie mereu activat, trebuie să lupți în fiecare zi”, a povestit Olga Soltinschi pentru ER NEWS.

Adaptarea în Germania nu a fost ușoară. Olga a trecut și printr-o ”depresie a emigrantului” care a durat aproape jumătate de an.

”Mie și copiilor ne-a fost cel mai dificil, mai exact fiicei și mie, adică femeilor. Mi-a fost dificil din punct de vedere social. Nu cunoșteam pe nimeni aici. Am făcut cunoștință cu cineva pe Facebook și de atunci acea persoană a ajuns să ne fie familia adoptivă, aici, în Germania. Răceala nemților nu este un mit, ea există. Am trecut și printr-o depresie de acomodare, ”depresia emigrantului” care a durat vreo jumătate de an. Îmi lipsea totul. Simțeam cum cheful de viață dispărea de la o zi la alta. Eram și în concediu de maternitate, respectiv nu prea ieșeam. Mai era și bariera de limbă, știam doar câteva cuvinte. Această barieră mă inhiba și mai mult. Dar am avut o motivație enormă de a învăța limba germană, pentru că neștiind germana nu poți face aproape nimic aici”, a mărturisit moldoveanca.

Interviul integral cu Olga Soltinschi îl puteți urmări accesând link-ul de mai jos:

Articole similare
Comentarii