(Video) Iată cum vorbește cu poliția un asistent al unui deputat din Parlament: Comportament agresiv și limbaj licențios

0

Un asistent al unui deputat din Parlament a fost surprins în timp ce încălca regulile de circulație, conducând fără cuplarea centurii de siguranță. Bărbatul de 41 de ani a manifestat și un comportament agresiv în adresa agentului de patrulare și a folosit un limbaj licențios.

Pentru încălcarea comisă în traficul rutier și cuvintele necenzurate, necuplarea centurii de siguranță, neîndeplinirea cerințelor agentului de patrularea, șoferul a fost documentat și i-a fost aplicată o amendă, scrie jurnal.md.

Ieri seara, ofițerii de patrulare care se aflau la menținerea siguranței circulației rutiere pe teritoriul raionului Ialoveni au stopat un automobil pentru faptul că șoferul conducea fără a avea centura de siguranță cuplată. La volanul mașinii s-a dovedit a fi un bărbat de 41 de ani. Imediat după verificarea actelor, conducătorul auto a prezentat ofițerilor de patrulare legitimația de asistent al unui deputat în Parlamentul RM.În timpul documentării pentru nerespectarea RCR, șoferul manifesta un comportament neadecvat, jignind premeditat onoarea și demnitatea angajatului Poliției. Pentru încălcarea comisă în traficul rutier și cuvintele necenzurate aduse în adresa ofițerilor de patrulare, necuplarea centurii de siguranță, neîndeplinirea cerințelor agentului de patrulare și ultragierea lui, șoferul a fost documentat și i-a fost aplicată o amendă. Inspectoratul Național de Patrulare menționează că nu va tolera un astfel de comportament din partea conducătorilor auto care încalcă, și toți cei care își vor permite să nu respecte cerințele legale ale angajaților Poliției, indiferent de statutul lor și funcțiile pe care le ocupă, vor fi documentați conform legislației, fără excepții. Recomandăm tuturor participanților la trafic să nu fie agresivi cu angajații noștri, iar în momentul când au încălcat și au fost stopați, prima regulă este: să pregătească actele și să rămână la volanul automobilului deconectând motorul.

Gepostet von Inspectoratul Național de Patrulare al IGP am Freitag, 23. November 2018

Inspectoratul Național de Patrulare a ținut să precizeze că nu va tolera un astfel de comportament din partea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, și toți cei care își vor permite să nu respecte cerințele legale ale angajaților Poliției, indiferent de statutul lor și funcțiile pe care le ocupă, vor fi documentați conform legislației, fără excepții.

Așadar, iată cum încearcă unii să își rezolve problemele făcând trimitere la funcția și legitimația pe care o deține. O țară a legitimațiilor, relațiilor, cumetrismului. Asistentul deputatului a crezut că datorită legitimației pe care o are, poate rezolva orice problemă, poate încălca orice reguli și poate ieși basma curată din toate. Acest caz demonstrează odată în plus că utilizarea legitimației sau a funcției în scopuri personale pentru a te eschiva de la niște norme, este o obișnuință nocivă, a intrat în sânge acest comportament și acum e destul de greu să fie combătut.

Cazul asistentului de deputat este unul din miile de cazuri de acest fel care se întâmplă în R. Moldova. Despre această situație am aflat, dar câte încă astfel de situații sunt tăinuite pentru că funcțiile au acoperit ilegalitățile comise?!

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.
error: Content is protected !!