Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, a anunțat despre majorarea indemnizației unice la nașterea copilului, criticând, totodată, reformele fostei guvernări și modul în care a fost desfășurată licitația pentru campania „O nouă viață”. De asemenea, aceasta a explicat motivele pentru care a fost stopată campania „Un doctor pentru tine”, transmite cotidianul.md.
„Am anulat campania „Un doctor pentru tine” pentru că este foarte ineficientă și rupe medicii și rezidenții de la activitatea lor zilnică. Acestea sunt vizite de o singură folosință, unde se execută lucruri simple, care pot fi efectuate de un asistent medical instruit”, a declarat Nemerenco în cadrul unei conferințe de presă de astăzi.
Aceasta s-a adresat și foștilor guvernanți: „Dacă într-adevăr ați vrut să ajutați oamenii cu probleme de sănătate, un doctor trebuia pliat pe necesitățile populației. Din moment ce pacienții așteaptă ani de zile în rând pentru operații, iar șansa de supraviețuire o au doar cei care locuiesc în Chișinău sau aproape de oraș, din moment ce achizițiile au un singur scop – îmbogățirea cuiva, dar nu accesul oamenilor la echipamente și medicamente, aceste campanii sunt un eșec.”
Actualul ministru a criticat fosta guvernare și pentru cele două reforme inițiate – crearea Agenției Naționale de Sănătate Publică, pe care a numit-o nefuncțională, și reforma în asistența medicală primară, „care, în loc să consolideze sistemul, a dezbinat medicii, pacienții și a creat probleme autorităților publice locale”.