Dramele din familiile cu decese de COVID-19: O familie din Chișinău sparge tăcerea și vorbește despre tot ce i s-a întâmplat în această perioadă

Sunt tot mai multe drame în familiile unde se înregistrează decese cauzate de noul coronavirus COVID-19. O familie din Chișinău a decis să spargă tăcerea și a apelat la Portalul Nr1. al Diasporei ER NEWS pentru a povesti prin ce a fost nevoită să treacă în toată această perioadă tragică. Pe lângă faptul că au pierdut-o pe mama lor în mod subit, acum familia este nevoită să facă drumuri și să se certe prin spitale pentru a recupera bunurile care i-au aparținut.

Tatiana Cucoș a murit de COVID-19 pe 16 aprilie 2020, cu doar o zi înainte să împlinească 64 de ani. Femeia suferea de mai mulți ani de polichistoză renală și insuficiență renală, fiind nevoită să facă regulat dializă.

Fiica conaționalei noastre care a decedat de COVID, Corina (care se află în Italia și nu a putut asista la înmormântarea mamei sale decât prin viber) își exprimă indignarea în legătură cu faptul cum a fost tratată mama sa. Iată întreaga poveste:

Pe data de 4 aprilie mama a mers la Spitalul de urgență acolo unde făcea procedura de dializă. Era ziua ei obișnuită de procedură ( ea mergea marți, joi și sâmbătă) și ca de obicei tatăl a dus-o cu mașina. Făcând dializa, la un moment dat i s-a făcut rău și i s-a ridicat febra (această stare de febră după procedura de dializă mama mea deja o avea de mai bine de jumate de an. I se spunea că are o infecție în sânge, pentru asta a luat antibiotice, un pic scăpa de starea aceasta și după iarăși reapărea …. În ultimele 2-3 luni, ea se ruga de medici să dea analiza de sânge la laborator să vadă ce infecție o chinuie … Însă toți medicii rămâneau indiferenți la această rugăminte, spuneau că lor le trebuie un motiv. Ea fiind internată în secția de urologie, apoi de neurologie, ei nu aveau motiv, iar acestă analiză putea fi făcută fără probleme dacă se afla internată la secția de boli infecțioase. Însă mama tare se temea să ajungă acolo, știind că e plin de persoane pozitive la Covid-19, până la urmă așa și nu a beneficiat de această analiză, a fost lăsată să meargă acasă).

Dacă aveți cazuri pe care să le faceți publice, contactați pagina de Facebook Elena Robu News sau [email protected]

Revin la ziua de 4 aprilie când i-a s-a făcut rău, i s-a ridicat febra și au chemat acolo medicii. Doamna medic de la dializă îi scrie în foaie că o trimite la internare cu suspiciune de Covid-19. Ceea ce s-a și întâmplat.

Am vorbit cu ea duminică seara la telefon, mama mea plângea că așa tare s-a păzit de virusul acesta,ca până la urmă tot aici să ajungă printre toți bolnavii. Îmi spunea ca nu există nicio izolare unul de altul, toți sunt la un loc (6 persoane într-un salon): cine cu febră, cine cu tuse și febra. Iar ea îmi spunea că nu este nicio șansă să nu te infectezi.

Mama îmi spunea că e foarte frig, iar surorile medicale refuzau să închidă ușa la salon, pentru că ele trebuiau să circule. Îmi zicea cu multă durere că deja nu mai poate, că tot o doare de la atâta tremurat…A ieșit pe coridor și a cerut o pătură și o pernă și i-au spus că  cere prea mare почесть (onoruri ) și au trimis-o în salon (vă dați seama ce comportament față de pacienți ). Mama mea chiar a ținut să accentueze că se comportă inuman de parcă nu mai au și ele mame sau surori acasă. Mi-a mai spus că i s-a făcut testul la COVID-19 și va fi gata luni dimineață. I-am spus să mă sune, am încurajat-o și asta a fost ultima noastră discuție, ultima …. ( Nu știu de ce nu i-au permis să dea un sunet familiei înainte de a fi transferată în secția de reanimare.)

Luni dimineață testul a arătat pozitiv, așa că au transferat-o pe mama la reanimare. Era data de 6 aprilie. Am fost anunțată de tata, iar el, la rândul lui, a fost anunțat de cineva din personalul medical din secția unde a fost internată inițial.

Noi (eu, tata și nașa mea) sunam în fiecare zi să aflăm starea de sănătate a mamei. Ne ziceau că e grav, dar stabil (adică tușește, are febră, dar respiră singură. Era grav în privința rinichilor, însă procedura de dializa i se făcea). Într-o zi am întrebat dacă pot vorbi cu ea, să o sun la telefonul ei, însă mi-au zis ca acolo e reanimare și nu se permite și că telefonul ei cu lucrurile personale se află în safeu.

Cu 2 zile (14 aprilie) înainte să decedeze, mi-au spus că starea ei este stabilă, în ceea ce ține de COVID-19: mama mergea spre recuperare. Organismul răspundea la tratament, plămânii erau în regulă, deja nu mai tușea, respira bine. Am întrebat dacă sunt speranțe ca ea să se vindece și mi-au răspuns: ”Desigur că sunt”.

Pe 15 aprilie, când am sunat, mi-au zis că de ieri până azi nu au fost schimbări, dar rămâne gravă situația cu rinichii (deci patologia pe care ea o avea), i s-a făcut procedura de dializa și se simțea un pic mai ușor. Mi s-a spus că vorbește. mănâncă, e conștientă, dar starea ei rămâne grav stabilă.

Ca noaptea la 00:05 (deja e 16 aprilie ) să decedeze .

Când am întrebat care a fost cauza mi s-a spus că ea a refuzat să i se mai facă toate procedurile, că au venit medicii să o convingă și ea nu a vrut …. (evident, n-o să mai descopăr niciodată adevărul, ce s-a întâmplat de fapt, deja nimeni nu va mai spune nimic ) …

A venit și ziua de sâmbătă (18 aprilie ) când tatăl meu, nana mea și nepotul au mers să ia corpul pentru a fi înmormântat. Acolo la morgă au intrat toți trei. Corpul a fost descoperit până la piept pentru recunoaștere. Tatăl meu, nana și nepotul au confirmat faptul că este vorba despre mama. Însă au mai remarcat un fapt: nu avea nicio bijuterie la ea, deși când a mers la spital avea mai multe bijuterii din aur.

Tatăl meu nu a întrebat de nimeni acolo la morgă, dat fiind faptul că era convins că bijuteriile se aflau în safeu împreună cu telefonul (cu lucrurile personale).

Doamna care eliberează bunurile personale ale pacienților nu lucra sâmbătă, așa că i-au zis tatălui meu să vină marți după sărbători.

Tatăl meu a mers marți pentru recuperarea bunurilor personale ale mamei mele. Și acolo surpriză, i s-a eliberat doar telefonul și hainele. La întrebarea că aici trebuia să fie și bijuteriile din aur (că el ține bine minte cum a dus-o pe mama la spital, avea tot pe ea) doamna a ridicat din umeri. O  altă doamnă a completat că persoanele decedate sunt transportate la morgă cu tot cu bijuterii. Tatăl meu merge la morgă, însă acolo i se spune că la morgă trupurile nu vin cu bijuterii (deci încep a se învinui unii pe alții, că te lasă fără dubii că ”buba” e anume acolo).

Tatăl meu nu s-a lăsat și a mers la șeful secției reanimare, iar domnul de acolo a zis că el va lua toate măsurile. A doua zi tatăl meu se pregătea să meargă la spital să vadă care e situația, însă la un moment de dat îi sună telefonul și o soră medicală, care îl ținea la curent pe tatăl meu de starea mamei, îi spune că ea a vorbit la morgă și persoana de acolo i-a spus că toate bijuteriile au fost date rudelor.

Auzind toate acestea, tatăl meu a mers împreună cu nana la morgă, făcând acolo un scandal de zile mari că nu li s-a dat nimic și să nu mintă, pentru că până la urmă să recunoască faptul că au greșit, că înaintea lor a mai venit cineva și el i-a încurcat cu ei.

Au revenit în secție unde au vorbit cu șeful secției de internare Vasile, numele de familie nu a dorit să-l spună. Domnul a a zis să îi dea 2 zile că el va rezolva.

Între timp, știți cum e în ziua de azi cuvântul e cuvânt, acum îl spui, iar după asta apar mereu dubii despre când s-a vorbit despre așa ceva? Așa că eu am scris plângere online către șeful sectorului de poliție Buiucani, municipiul Chișinău, către poliția sectorului Centru și către Directorul și administrația spitalului. Inclusiv tatăl meu personal a fost și a scris plângere de mână.

Astăzi tatăl meu când a sunat să întrebe dacă s-a rezolvat ceva, domnul Vasile, dacă până atunci era amabil, acum i-a spus: ”V-ați adresat la politie? Iată noi acum lucrăm cu poliția” și i-a închis telefonul în nas.

Am decis să vorbesc despre toată această dramă prin care trecem de la început și până la sfârșit pentru ca oamenii să cunoască ce se întâmplă în spitalele din Moldova și să fie atenți, să nu treacă și ei prin ce trecem noi acum. Pe lângă faptul că am pierdut-o pe mama în mod subit, acum suntem nevoiți să facem drumuri și să ne certăm prin spitale pentru a recupera bunurile care i-au aparținut”.

Articole similare
Comentarii