Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, anunță detalii despre dosarul penal în care figurează fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc. Conform acestuia, pe numele lui Plahotniuc a fost solicitat arest preventiv, scrie cotidianul.md.
Solicitarea arestului preventiv vine după ce Plahotniuc nu s-a prezentat miercuri la audierile organizate de Procuratura Anticorupție. Astfel, Morari a explicat că a cerut arestarea fostului lider al PDM, întrucât acesta era obligat să se prezinte la audieri.
Morari a anunțat că în dosarul în care figurează Plahotniuc a fost reținută o persoană, iar ulterior plasată în arest preventiv, fiind bănuită de complicitate la infracțiune de spălare de bani.