Declarația PAS cu privire la vânzarea Aeroportului Internațional Chișinău

„Ultimele evoluţii în cazul Aeroportului Chişinău arată că înţelegerea dintre Dodon (PSRM) şi Plahotniuc (PDM) cuprinde şi schimbarea proprietarilor aeroportului Chişinău”, se arată într-o declarație a Partidului Acțiune şi Solidaritate.

Deputații PAS susțin că unul din cele mai strategice obiective ale ţării cade sub controlul direct al unei ţări străine, riscând să devenină astfel aeroport intern al Federaţiei Ruse. În această ordine de idei, devine tot mai clară graba cu care PSRM şi PDM a demis guvernul Sandu, care ar fi împiedicat o astfel de tranzacţie.

Pentru motivele arătate, deputaţii PAS vor depune o interpelare către Procuratura Generală prin care vor cere explicaţii cum a fost posibilă această tranzacţie în condiţiile în care, din informaţia publică, rezultă că posibilitatea de a ceda cotele şi capitalul Avia Invest este blocată şi în prezent.

De asemenea, PAS analizează opţiunea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Chicu care „acţionează vădit împotriva interesului naţional al Republicii Moldova.”

Articole similare
Comentarii