Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă

În cadrul ședinței de Guvern, a fost aprobat proiectul privind ajustarea cadrului normativ, prin modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă. 

Modificările legislative vor asigura un control eficient al operațiunilor de import, export, reexport și de tranzit al armelor și al munițiilor, precum și identificarea promptă a riscurilor în adresa securității naționale și a ordinii publice. Totodată, completarea legislației cu reglementarea procesului de aplicare a marcajului de trasabilitate pe armele de foc importate sau exportate, precum și pe suprafața acelora introduse sau scoase definitiv de pe teritoriul Republicii Moldova va contribui la urmărirea internațională a armelor pierdute, sustrase sau implicate în comiterea infracțiunilor și sporirea siguranței publice și eradicarea proliferării ilegale a acestora. 

Astfel, aceste schimbări legislative au scopul de a promova siguranța și protejarea cetățenilor, prin mecanisme fiabile de control al armelor cu destinație civilă, iar Republica Moldova va fi într-un spațiu sigur și în afara zonelor de risc. Menționăm, că la elaborarea proiectului a fost solicitată asistența Organizației pentru Securitatea și Cooperare în Europa (OSCE), Departamentului de Asistență al Centrului de Prevenire a Conflictelor/Forumul pentru Cooperare în domeniul Securității (CPC/FSC), Agenției Sud-Est Europene pentru Controlul Armelor Mici și Armamentului Ușor (SEESAC). 

Totodată, în procesul de evaluare a amendamentelor propuse în domeniul controlului armelor de foc și muniției, în special în oferirea informației referitoare la concordanța legii naționale cu un șir de instrumente internaționale privind controlul armelor de foc și muniției au contribuit: Directiva Uniunii Europene privind Armele de Foc, Protocolul ONU împotriva fabricării și traficului ilicit de arme de foc, Instrumentul Internațional al Națiunilor Unite și Ghidul relevant al OSCE privind cele mai bune practici internaționale.

Articole similare
Comentarii