Platforma CE CONSUM EU anunță: Dioxidul de titan E171 va fi interzis în R. Moldova

Aditivul alimentar dioxidul de titan E171, potențial cancerigen, va fi interzis în R. Moldova. Despre aceasta anunță Platforma CE CONSUM EU, ca urmare a unei petiții lansate în acest sens.

Iată răspunsul pe care l-a oferit Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, ca urmare a petiției lansată de Platforma CE CONSUM EU:

În scopul transpunerii normelor ce vizează calitatea și siguranța produselor alimentare la acquis-ul comunitar, Vă aducem la cunoștință că Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate competentă responsabilă de reglementarea și autorizarea aditivilor alimentari (art. 25 lit. f) și k) din Legea nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor) a comunicat următoarele:
Autoritățile au inițiat procedura de modificare a Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2013, care va transpune prevederile Regulamentului (UE) 2022/63 al Comisiei Europene din 14.01.2022 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aditivul alimentar dioxid de titan (E171)”.

Amintim că începând cu acest an, aditivul alimentar E171, cunoscut sub denumirea de dioxid de titan, este interzis pentru utilizare în produsele alimentare în toate țările Uniunii Europene.

Acest colorant, compus din nanoparticule, a făcut obiectul unor alerte științifice de ani de zile, mai ales din cauza riscului său cancerigen.

Mai multe detalii AICI

Articole similare
Comentarii