Zeci de copii români, abandonați în aeroporturi după ce au fost în tabără

Ministerul Turismului din România s-a autosesizat în cazul unei tabere pentru copii organizate în Tokyo de către o asociaţie din România care nu deţinea licenţă pentru activitatea de turism.

Zeci de copii români au fost abandonaţi pe aeroporturile din Tokyo, Doha şi Milano, iar părinţii nu ştiu cum să îi aducă acasă, după ce le-au plătit tabere de mii de euro în străinătate, organizate de o fundaţie din ţară, transmite stirileprotv.ro.

Au fost dispuse verificări de urgenţă, prin reprezentanţii Direcţiei Control din cadrul ministerului, la sediile ONG-ului aflate în Bucureşti şi Târgu-Jiu, conform unui comunicat remis Agerpres.

“Asociaţia nu a depus, până în prezent, la Ministerul Turismului, actele necesare obţinerii unei licenţe de turism, pentru activitatea desfăşurată, conform legislaţiei în vigoare”, se menţionează în comunicat.

Ce povestește o elevă blocată în Italia

„Sunt unul dintre copiii care s-au trezit pe avion în drum spre Italia că nu are nici cazare, nici bilet de avion spre România. La jumătatea zborului spre Milano sunt trezită de prietenii mei, zicându-mi că domnul Ghinoiu a fugit. Om de 50 de ani să nu fii capabil să-ţi asumi până la capăt responsabilitatea pentru un grup de 72 de minori şi să-i abandonezi peste tot prin lume pe banii lor este de a dreptul inacceptabil.

Aş fi înţeles situaţia cu lipsa de fonduri (deşi greu de crezut din moment ce noi am plătit integral excursia: transport şi cazare) şi de aşa presupusul împrumut din fondurile europene dacă stătea şi încerca să ne ajute sau măcar o susţinere psihică din partea unui organizator să avem. De asemenea, nici cazarea din Tokyo n-a fost acoperită, George M., însoţitorul, fiind cel care a dat din banii lui pentru cazarea noastră (aproximativ 10.000 ron).

După dispariţia organizatorului, cine ne va deconta şi nouă, turiştilor, şi lui George anumite costuri care au fost, după spusele lui, acoperite?“, afirmă a scris o elevă din Iași pe pagina de Facebook a asociației, care a fost luată cu asat de părinții îngrijorați.

De asemenea, aceasta menţionează şi faptul că au fost ceruţi mult mai mulţi bani pentru vizitarea unor puncte turistice, deşi preţul de bilet era mult mai mic, relatează Ziarul de Iași.

Pe pagina de Facebook a fundaţiei a fost publicat doar un mesaj care menţionează că, „din cauza unor probleme apărute pe ultimul moment, începând cu data de 26 iunie, proiectele asociaţiei sunt suspendate”.

Ministerul Turismului din România recomandă tuturor cetăţenilor ca, înainte de contractarea unui pachet de servicii turistice, să verifice pe site-ul instituţiei dacă operatorul economic este licenţiat, dar mai ales să verifice dacă pachetul de călătorie este garantat 100%, conform prevederilor OG 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate.

În cazul în care turiştii constată că legislaţia nu este respectată, Ministerul Turismului îi îndrumă pe aceştia să depună sesizări pentru a fi luate la timp măsurile necesare”, se mai spune în comunicat.

Articole similare
Comentarii