Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron vor semna, astăzi, o declaraţie politică privind Parteneriatul strategic

Preşedinţii Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron vor semna, astăzi, la Paris, o declaraţie politică privind Parteneriatul strategic dintre cele două ţări.

Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa a fost lansat în anul 2008 şi a avut o foaie de parcurs până în 2017. Preşedintele României Iohannis se află într-o vizită oficială la Paris cu prilejul inaugurării Sezonului cultural România-Franţa.

Astfel, astăzi, la Domul Invalizilor, preşedintele României va participa la Concertul dedicat comemorării celor căzuţi în Primul Război Mondial şi va vizita expoziţia „A l’Est, la guerre sans fin – 1918-1923”, care cuprinde o serie de lucrări consacrate României şi misiunii Generalului Berthelot. De asemenea, cu această ocazie va fi lansat şi timbrul comun cu efigia Generalului Berthelot, în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri.

Lansarea Sezonului România-Franţa va avea loc la Centrul Naţional de Artă şi Cultură Georges Pompidou, în prezenţa preşedinţilor  Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron. Cei doi preşedinţi vor vizita Atelierul Brâncuşi, expoziţia consacrată iei în opera pictorilor Matisse şi Pallady, precum şi expoziţiile Gherasim Luca, Mihail Olos, Andrei Cădere şi Adrian Ghenie, care deschid la Centrul Beaubourg un sezon de artă contemporană românească.

Ulterior, Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron vor purta convorbiri oficiale la Palatul Élysée, care vor viza confirmarea caracterului special al relaţiei bilaterale, aprofundarea Parteneriatului Strategic, consolidarea cooperării economice şi rolului comunităţii româneşti din Franţa. Totodată, va avea loc un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, respectiv agendei internaţionale şi de securitate.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seara, că va semna, împreună cu preşedintele Emmanuel Macron, o declaraţie politică privind Parteneriatul Strategic dintre România şi Franţa. (Sursa: digi24.ro)

 

 

 

Articole similare
Comentarii