Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis luni că Marea Britanie poate opri în mod unilateral procesul de ieşire din Uniunea Europeană, fără acordul celor 27 de state membre ale Blocului comunitar, relatează BBC.
Judecătorii Curţii au decis că Marea Britanie va putea opri procesul fără să fie modificaţi termenii statutului de membru al Uniunii Europene.
Mai mulţi politicieni anti-Brexit au insistat că Marea Britanie ar trebui să aibă posibilitatea de a opri procesul de Brexit dacă îşi doreşte.
Oponenţii Brexit au salutat decizia Curţii de Justiţie şi speră ca procesul de Brexit să fie oprit prin intermediul unui nou referendum.