Un italian pe nume Nicola Baldassare a povestit pe rețelele de socializare ce a pățit un prieten de-al său care s-a mutat recent în R. Moldova și vine cu un îndemn către toți criminalii, hoții, răufăcătorii, delincvenții, profitorii din Europa și nu numai, să se mute în Moldova, pentru că aici e de ei. În R. Moldova aceștia pot face 200-300 de euro în doar câteva minute, consideră italianul.
Așadar, incidentul s-a întâmplat zilele trecute în Stăuceni. Italianul și-a găsit dimineața mașina parcată lângă casă fără plăcuțele de înmatriculare. Pe aceeași stradă locuiesc alți cinci proprietari de mașini, care la fel sunt din străinătate și care au avut aceeași surpriză. Este vorba, între altele, despre doi italieni, un slovac și un lituanian. La prima vedere, s-ar părea că nu e nimic nou sub soare. Se mai întâmplă în lumea asta să fie furate plăcuțele de înmatriculare. Doar că originalitatea moldovenilor nu are margini și este dificil să o poți găsi prin alte părți.
Cel care a furat plăcuțele de înmatriculare și-a lăsat pe o foaie un număr de telefon pentru a fi contactat. Italianul asta și a făcut. După ce a fost amenințat, autorul furtului i-a spus franc că pentru a obține plăcuțele de înmatriculare, trebuie să plătească 1000 de lei sau 50 de euro. A fost aceeași schemă pe care a utilizat-o și în cazul celorlalți proprietari de mașini care au rămas fără plăcuțe de înmatriculare. Sumele însă variau între 300 de lei și 1000 de lei.
Dar cel mai bizar moment abia urmează. Așa cum era și de așteptat, italianul a mers la sectorul de poliție din apropiere unde, vădit înfuriat, a povestit polițistului toată istoria. Potrivit celor povestite de cetățeanul italian, polițistul, plictisit și enervat, a scris denunțul pe o bucată de hârtie și nu a emis nicio copie a acestei plângeri victimelor. Cetățenii străini auziseră că e mai bine să plătești suma cerută, decât să ai bătăi de cap, umblând pe drumuri și căutând dreptatea.
Așadar, avem în fața noastră o istorie tipic moldovenească, în care polițiștii nu reacționează, nu ajută victimele, nu caută hoții și uneori sunt și complici în diferite scheme de fraudare a oamenilor.
Italianul, neavând altă soluție și pentru a nu pierde mult timp, a plătit și el 1000 de lei pentru a-și recupera plăcuțele de înmatriculare. Dar și momentul plății este tipic moldovenesc: banii au fost virați pe un cont al unui sistem rapid de plăţi, datele fiind furnizate chiar de hoț. Aceeași procedură a fost aplicată pentru toate victimele. Și de parcă nu era suficient tot acest coșmar, pentru a găsi plăcuțele de înmatriculare, italianul s-a dezlănțuit într-o o adevărată vânătoare de comori. Hoțul s-a distrat cinic toată ziua pe seama italianului, purtându-l, prin telefon, dintr-un loc în altul, în căutarea plăcuțelor. Într-un final, acesta le-a găsit îngropate lângă un copac. Însă nu toți cetățenii străini care au rămas fără plăcuțele de înmatriculare la mașinile lor și le-au găsit. Ore întregi aceștia au fost purtați pe drumuri, în cerc, de către delincvent.
Victimele furtului au povestiti despre acest incident și la o televiziune, deoarece poliția locală nu a considerat necesar să investigheze un asemenea caz. Echipa de filmare a încercat să-l găsească pe polițistul implicat în toată această poveste, dar în zadar. Acesta a dispărut fără urmă. Care e televiziunea care a povestit despre acest caz? Este exact aceeaşi televiziune la care Ministrul de Interne, Dl. Alexandru Jizdan, face declaraţii regulate despre performanţele poliţiei şi cât de mult aceasta îi ajută şi protejează cetăţenii, cum a crescut încrederea şi securitatea cetăţeanului în Republica Moldova.
La finalul povestirii sale, italianul vine cu un îndemn către toți criminalii, hoții, răufăcătorii, delincvenții, profitorii din Europa și nu numai, să se mute în Moldova. Climatul nu este dintre cel mai bun, având în vedere sărăcia extremă care predomină în țară. Dar în câteva minute poți face 200-300 de euro, fără mari probleme. Și distracția este garantată.
Iată imaginea pe care o are R. Moldova în străinătate. Și pe bună dreptate, cu un asemenea sistem corupt, cu polițiști care nu sunt în serviciul cetățenilor, dar în serviciul hoților, vom deveni în curând o țară numai bună pentru delincvenți.
Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu