Coronavirus în Franța: Cinci cazuri confirmate
Fiica unui turist de origine chineză este a cincea persoană infectată cu coronavirus în Franța. Ea a fost internată la spitalul Bichat din Paris. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății francez Agnès Buzyn.
”La moment, sunt internați doi pacienți în stare gravă, la reanimare. Este vorba despre turistul chinez în vârstă de 80 de ani care a fost diagnosticat cu coronavirus și un bărbat de 30 de ani care are nevoie de oxigen și este internat la serviciul de reanimare”, a precizat ministrul Sănătății din Franța, citată de presa franceză.
În același timp, directorul Programului de Urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Michael Ryan, a cerut miercuri „lumii întregi să acţioneze” împotriva noului coronavirus, care a provocat până în prezent moartea a 132 de persoane de la apariţia sa în China, la sfârşitul lunii decembrie, relatează AFP.