Copilul care a condus pe autostradă în Germania cu aproape 150km/h s-a urcat iar la volan și a tamponat un TIR

Băiatul din Soest, Germania, care săptămâna trecută a condus pe autostradă cu aproape 150 de km/h a furat din nou cheile mașinii părinților săi și a tamponat un TIR care staționa.

Se pare că micul șofer nu și-a învățat lecția după aventura care l-a adus pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, numai că de data aceasta  e posibil să intervină serviciile sociale pentru a ancheta situația familială a acestuia, scrie ziarulromanesc.de.

Vineri, 23 august, băiatul s-a urcat iar la volan și a făcut un mic accident în timp ce parca, tamponând un TIR.

„Din fericire, copilul a scăpat nevătămat”, au declarat polițiștii.
După accident, la fel ca prima dată, băiatul a început să plângă, ajungând apoi să-i insulte pe polițiștii care l-au închis în mașina de patrulare.

Mama copilului a rămas surprinsă când polițiștii au informat-o despre noua aventură a fiului, aceasta nedându-și seama că plecase de acasă.

 

Articole similare
Comentarii