De ziua Franței, Emmanuel Macron a făcut un anunţ important pentru forţele armate franceze

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă crearea unui comandament militar spaţial, într-un discurs susţinut în ajunul defilării de 14 Iulie, sărbătoarea naţională, relatează AFP, citat de stirileprotv.ro.

Pentru a asigura dezvoltarea şi întărirea capacităţilor noastre spaţiale, un mare comandament spaţial va fi creat în luna septembrie” în cadrul Forţelor armate aeriene, care „vor deveni în cele din urmă Forţele armate aeriene şi spaţiale”, a declarat el în faţa comunităţii militare reunite la Ministerul Apărării de la Paris, la o tradiţională recepţie care are loc anual cu o zi înainte de parada de pe Champs-Elysées.

Calificând spaţiul ca „o veritabilă miză de securitate naţională, prin starea conflictuală pe care o suscită”, Macron a dat asigurări încă de anul trecut că îşi doreşte ca Franţa să aibă „o strategie spaţială de apărare„. Aceasta este acum gata, a afirmat el sâmbătă.

Prin spionaj, bruiaj, atacuri cibernetice şi arme antisatelit, spaţiul, indispensabil operaţiunilor militare, a devenit un câmp de confruntare între naţiuni, punând Franţa în faţa provocării de a-şi întări capacităţile în acest domeniu strategic şi tot mai militarizat, comentează AFP.

Cele mai mari puteri spaţiale din lume – SUA, China şi Rusia – s-au angajat de mai mulţi ani într-o cursă pentru dominarea spaţiului.

Articole similare
Comentarii