Deputații au decis: Eduard Harunjen nu era eligibil pentru funcția de procuror general

Potrivit deputaților din cadrul majorității parlamentare, Eduard Harunjen nu a întrunit condițiile legale atunci când a fost numit în funcție în decembrie 2016, deoarece, înainte de aceasta a fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor, susține deputatul Blocului ACUM Sergiu Litvinenco, transmite radiochisinau.md.

Eduard Harunjen a fost de drept din februarie 2016, de la începerea exercitării interimatului și până la numirea sa în funcție, membru al CSP. Neparticiparea formală a lui Eduard Harunjen la ședințele CSP nu anulează calitatea sa de membru al Consiliului. La numirea lui a fost nesocotită condiția de eligibilitate,  el nu putea fi admis la concursul pentru funcția de procuror general și nu putea fi numit procuror general. Procurorul a fost desemnat ilegal contrar literei și spiritului legiiDe fapt, subalternii domnului Harunjen au decis că el a câștigat. Despre ce obiectivitate este vorba?”, a afirmat Sergiu Litvinenco.

Proiectul a provocat nemulțumirea deputaților democrați, care nu l-au votat. Deputatul democrat Sergiu Sârbu a amintit că decretul de numire a lui Eduard Harunjen a fost declarat conform legii, de către Curtea Constituțională.

CSP spune cât de legal a fost concursul de alegere a procurorului general și nu dvs, comisia juridică, sau Parlamentul, sau majoritatea parlamentară. Acel concurs a fost contestat, a fost constat decretul de numire a lui Eduard Harunjen, dar Curtea Constituțională a răspuns la o sesizare și a declarat decretul de numire a lui Eduard Harunjen drept unul constituțional și a spus că nu a fost încălcată procedura”, a afirmat Sergiu Sârbu.

Democrații susțin că prin acest proiect de hotărâre „s-ar demola instituția procuraturii și independența ei”. Dumitru Diacov:

E vorba de procedură, cum se va reflecta asupra Constituției. Cine o să fie procurorul viitor? Cui el trebuie să slujească? Eu vreau o instituție combativă”, a spus democratul PD.

În replică, deputatul ACUM, Sergiu Litvinenco a declarat că viitorul procuror general „cu siguranță nu va sluji lui Plahotniuc, dar cetățenilor R. Moldova”. Deputații blocului ACUM au mai denunțat faptul că până în prezent, procuratura a servit „drept bâtă împotriva cetățenilor”.

În timpul dezbaterilor, socialistul Grigore Novac a spus că numirea procurorului general Eduard Harunjen s-a făcut cu încălcări și a calificat-o drept un abuz. Este clar pe față că s-a încălcat procedura de numire a lui Eduard Harunjen. A fost un abuz și o încălcare a Constituției”

Articole similare
Comentarii