Dezvăluirile inventatorului noviciok: Nu știu cum de n-a murit Navalnîi, poate n-a băut tot ceaiul

Inventatorul agentului neurotoxic noviciok, Vladimir Uglev, a declarat că nu poate dormi şi că are remuşcări de când guvernul german a anunţat că liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit cu această armă chimică dezvoltată în perioada Uniunii Sovietice, transmite EFE, preluată de Agerpres.

„Am un păcat pe conştiinţă”, a comentat Uglev, într-o conversaţie telefonică pe care a purtat-o vineri din oraşul Anapa (de pe coasta rusă a Mării Negre) cu agenţia de presă spaniolă.

Vladimir Uglev, în vârstă de 73 de ani, a spus că şi-a dedicat întreaga activitate ştiinţifică dezvoltării a ceea ce el numeşte acum „o armă de distrugere în masă”, la care a lucrat timp de 15 ani într-un laborator din regiunea Saratov (sud-estul părţii europene a Rusiei).

„Am făcut-o în scopuri militare”

„Eu am fost primul care a reuşit să creeze un tip de noviciok. Era în decembrie 1975”, a povestit  omul de știință. El a mai spus că niciunul dintre cei care au participat la proiectul ultrasecret nu se gândea că puternica neurotoxină „va fi folosită ca armă teroristă”.

El spune că-l înţelege perfect pe Mihail Kalaşnikov, inventatorul celei mai folosite puşti din lume, AK-47, şi care, înainte de a muri, le-a mărturisit patriarhului ortodox şi familiei sale că se simte vinovat că a creat o armă care ucide oameni în întreaga lume”.

Navalnîi a intrat în comă la Omsk, nu în avion

Vladimir Uglev nu-şi poate scoate din cap faptul că Aleksei Navalnîi, internat în comă într-un spital din Berlin, ar putea fi „o nouă victimă” a noviciok. Are tot mai puţine „îndoieli” asupra acestui aspect, deşi în primele ore după anunţul guvernului german a considerat puţin probabil ca Navalnîi să fi fost otrăvit cu acest agent, deoarece simptomele nu păreau să se potrivească.

„Nu avea cum să intre în comă imediat. Însă circumstanţele s-au schimbat total. Nu aveam datele pe care le avem acum. Aleksei a intrat în comă nu în avion, ci la Omsk”, spune Uglev.

Mai lipseşte ca germanii să dea publicităţii formula, pe care el o ştie chiar şi acum pe de rost, fiindcă – îşi aminteşte Uglev – ei au fost primii care au dezvoltat organofosforice în scopuri militare.

Patru agenți din clasa noviciok. E suficient o zecime dintr-o picătură

„Ceea ce încă nu ştim deocamdată este ce tip de noviciok a fost folosit”, comentează Uglev, în contextul în care sunt patru agenţi din clasa Noviciok, trei sub formă de pudră şi unul în formă lichidă.

Uglev crede că „dacă este adevărat că (lui Navalnîi) i-au pus (noviciok) în ceai, la aeroport”, atunci cel mai probabil au încercat să-l otrăvească cu „nu mai mult de două-trei miligrame”, altfel spus, „cu o zecime dintr-o picătură”.

„Nu știu cum de n-a murit. Poate n-a băut tot ceaiul”

„Nu ştiu cum de n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul”, speculează el.

Cercetătorul rus spune că agentul noviciok putea fi produs doar „de un stat sau o entitate foarte bogată”.

Uglev a dat asigurări că nu va face niciodată publică formula necesară pentru a produce noviciok.

În 2018, la scurt timp după ce dăduse interviuri despre cazul Skripal, în care de asemenea a fost folosită neurotoxina noviciok, Vladimir Uglev a fost lovit în plin de o mașină, pe trecerea de pietoni, în orașul său natal, Anapa.

Articole similare
Comentarii