Ford reduce 7000 de locuri de muncă în lume pentru a face economii

Ford reduce 7000 de locuri de muncă în lume până în luna august 2019, ceea ce reprezintă 10% din întregul efectiv pentru a face economii și a se adapta declinului de vânzări ale mașinilor în special în Statele Unite ale Americii, transmite AFP.

Corporația multinațională americană nu a oferit mai multe detalii cu privire la reducere locurilor de muncă pe regiuni sau pe meserii, dar a indicat că va reduce personalul cu 20%, ”ceea ce ar trebui să conducă spre economii anuale în valoare de 600 milioane de dolari”, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.

În jur de 800 de locuri de muncă trebuie să fie reduse în America de Nord (SUA, Canada și Mexic), dintre care 500 chiar în această săptămână, a precizat purtătorul de cuvânt. În ultimele luni, aproape 1500 de angajați au părăsit corporația în această regiune ca umare a unui plan de plecări voluntare.

Măsurile economice vor afecta de asemenea China, Europa și America de Sud. ”Pentru moment, nu avem detalii precise pentru fiecare dintre aceste regiuni, pentru că restructurarea este în curs, dar putem spune că aceasta trebuie finalizată până la sfârșitul lunii august”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Articole similare
Comentarii