Fostul şef al forţelor SUA în Europa: „După Crimeea, e posibil ca ruşii să ocupe România”

E posibil ca ruşii să ocupe România? Avertisment extrem de grav transmis la Praga de generalul american Ben Hodges, cel care până acum 2 ani a condus forţele militare americane din Europa.

Hodges a declarat în cadrul unei conferinţe dedicate împlinirii a 20 de la aderarea Cehiei la NATO că Alianţa trebuie să facă faţă unor ameninţări extrem de grave din partea Rusiei şi Chinei. În acest context, fostul şef al forţelor americane din Europa a avertizat că ţara noastră ar putea fi următoarea ţintă a ruşilor, după Ucraina, potrivit Ceske Noviny, citat de stirileprotv.ro.

Generalul a declarat că Rusia va recurge la agresiune imediat ce va simţi semne de slăbiciune din partea NATO şi va profita de orice „fisură” din Alianţă. El a insistat asupra importanţei întăririi forţelor NATO în regiunea Mării Negre. „Aici Rusia este cea mai agresivă. Dacă Occidentul nu face nimic în ceea ce priveşte anexarea Crimeei, e foarte posibil ca apoi ruşii să ocupe Odessa şi poate chiar şi România”.

Hodges a insistat asupra faptului că aliaţii trebuie să joace un rol mai important în NATO şi a cerut Germaniei să aloce mai mult pentru apărare. Generalul a criticat însă şi ritmul lent în care se construieşte infrastructura în Europa.

 

Articole similare
Comentarii