Imigrantă lăsată să zacă inconştientă pe asfalt, în Italia. Ambulanţa a refuzat s-o ducă la spital

Caz revoltător în Cosenza, un oraș în regiunea Calabria, Italia. O femeie din Ucraina, despre care, iniţial, presa din Italia a scris că e româncă, a fost lăsată să zacă inconştientă pe trotuar, echipajul medical chemat la faţa locului refuzând să o transporte la spital, scrie observator.tv.

Incidentul a avut loc miercuri, în Castrolibero, o comună din provincia Cosenzao, cu o populaţie de nici zece mii de locuitori.

Câţiva trecători au observat-o pe femeie leşinată pe trotuar, aşa că au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 118, solicitând o ambulanţă.

Potrivit martorilor, femeia, despre care iniţial s-a crezut că e româncă, ulterior dovedindu-se că e din Ucraina, era în stare de inconştienţă, probabil din cauza alcoolului, dar şi a temperaturii extrem de ridicate din acel moment, scrie La Repubblica.

Până la sosirea ambulanţei, oamenii au udat-o cu prosoape reci, în încercarea de a o ajuta pe româncă să-şi revină din leşin.

Într-un final, a ajuns şi echipajul medical. Tot martorii spun că personalul de pe ambulanţă nici măcar nu s-a atins de femeie.

Au consultat-o din priviri, au scris o recomandare medicală, pe care i-au băgat-o într-un buzunar al pantalonilor, apoi au plecat lăsând-o în aceeaşi stare în care au găsit-o. Motivul pentru care au refuzat s-o transporte la spital a fost că pe ambulanţă era un echipaj fără medic.

După alte câteva ore în care femeia a zăcut inconştientă pe asfalt, sub soarele arzător, la faţa locului a ajuns o a doua ambulanţă.

De această dată, echipajul de prim ajutor a luat-o pe femeie cu ambulanţa şi a transportat-o la un spital din apropiere, în Cosenza.

Articole similare
Comentarii