Majoritatea politicienilor de pe Bâc se întrec în a se declara drept cei mai mari susținători, apărători și descendenți de seamă ai marelui domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt. Dar cât de mult s-ar învârti în mormânt marele domnitor dacă ar ști câte minciuni au fost scornite de-a lungul secolelor de către cei care utilizează istoria în scopurile lor politice și pentru a accede la putere. Mai ales socialiștii, și mai ales președintele țării Igor Dodon speculează la greu cu imaginea domnitorului, recurge la falsificarea istoriei în lupta sa pentru așa-zisa ”statalitate moldovenească” și pentru apropierea noastră de Rusia.
Pentru a face lumină asupra relațiilor pe care le-a avut Ștefan cel Mare și Sfânt cu rușii, am solicitat opinia doctorului în istorie, Virgil Pâslariuc, care a studiat îndeaproape epoca medievală, fiind și autor a numeroase studii şi articole despre boierimea moldoveană în secolul al XVI-lea.
Istoricul a precizat, pentru www.elenarobu.md, că ”în secolul al XV-lea nu era o Rusie în sensul actual al cuvântului. Exista un cnezat Moscovit, aflat la sute de kilometri de Moldova, care abia începea să „colecteze” regiunile slave din împrejurimi. Între noi şi ei se situa Marele Ducat Lituanian, care se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră, în care intrau mai multe foste cnezate est-slave (Rutenia). Pentru teritoriile slave luptau moscoviţii cu lituanienii, iar Ştefan cel Mare a încercat chiar să medieze acest conflict, deoarece Ştefan cel Mare avea legături dinastice cu ambele părţi. Prima soţie a lui Ştefan cel Mare, Eudochia, era sora cneazului rutean de Kiev, Simion Olelkovici, care intra în componenţa Ducatului Lituanian. Cu Eudochia, Ştefan a avut o fiică, Elena, numită de moscoviţi, Voloşanca (românca) căsătorită cu Ivan cel Tânăr, fiul cneazului Ivan al III-lea la 1483. Se mai ştie că Ştefan a încercat să obţină sprijinul cuscrului său în lupta cu turcii, dar distanţele erau prea mari, astfel încât sprijinul n-a mai venit”.
-Totuși, ce s-a întâmplat de fapt cu fiica domnitorului Ștefan cel Mare căsătorită cu Ivan cel Tânăr?
Iniţial era totul bine şi frumos. Elena i-a dăruit lui Ivan un băiat, Dimitrie, care trebuia să fie moştenitorul tronului moscovit. Se presupune că Elena Voloşanca, ar fi fost prototipul Elenei cea Frumoasă (Елена Прекрасная) din poveştile populare ruseşti. Dar ce e de basm, nu durează mult. După moartea prematură (probabil otrăvit) a lui Ivan cel Tânăr (1490) începe o competiţie dură pentru moştenire („criză dinastică”). Majoritatea boierilor de la curte o susţineau pe Elena şi pe fiul său, dar Ivan al III-lea, a mai avut un fiu, Vasile, cu tânăra sa soţie, Sofia Paleolog, de origine imperială bizantină. Între cele două femei a început o competiţie dură pentru influenţă asupra marelui cneaz. La un moment dat, Sofia a organizat un complot, dar după ce a fost descoperit, înlăturată de la curte, iar Dimitrie, după ce împlini 15 ani, chiar a fost încoronat ca viitor ţar (1498). Dar norocul nu a fost de partea lor. Treptat, Sofia a reuşit să recâştige încrederea bătrânului soţ şi să o îndepărteze treptat pe Elena. Foştii susţinători au simţit „schimbarea cursului” şi s-au îndepărtat treptat de fiica lui Ştefan şi nepotul său, aceştia rămânând izolaţi. Atunci li s-a dat lovitura de graţie – învinuiţi de complot au fost aruncaţi în temniţă (1502). În curând, se vor stinge din viaţă ambii.
-Cum este prezentat în istorie acest caz? Ce alte episoade din istorie evocă relațiile tensionate între Ștefan cel Mare și Sfânt și Rusia?
Istoriografia sovietică şi cea moldovenistă, evident, prezintă trunchiat istoricul relaţiilor, scoţând în evidenţă doar apropierea dintre Ştefan cel Mare de Ivan al III-lea, trecând sub tăcere situaţia jenantă, care s-a întâmplat pe urmă. Domnul moldovean, aflat în ultimii ani de viaţă şi chinuit de o boală grea, avea informaţii că lucrurile nu merg bine la curtea moscovită şi încerca să afle fie de la ducele Lituaniei, fie de la hanul din Crimeea dacă sunt încă în viaţă fiica şi nepotul său. Ca un gest de disperare şi neputinţă, porunceşte să fie aruncaţi în temniţă doi soli moscoviţi, care erau în trecere prin Moldova, aceştia fiind eliberaţi abia după moartea marelui domn. Astfel, Ştefan a intrat într-un război diplomatic făţiş cu Moscova, fapt pe care istoriografia moldovenistă, evident, o trece sub tăcere.
-Cui îi convine să se speculeze pe imaginea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și să îl apropie de ruși?
Evident că avem aici de a face cu o mostră de instrumentalizare a istoriei în scopuri politice. Mitul relaţiilor „seculare” de prietenie moldo-rusă a servit drept temelie ideologică pentru a justifica pretenţiile Rusiei asupra acestui spaţiu. Chiar dacă am văzut că aceste relaţii erau conjuncturale şi chiar ostile la un moment dat, propaganda politică a ignorat realităţile şi prezintă trunchiat adevărul, cu alte cuvinte, îl falsifică. Ideologii moldovenismului de azi utilizează figura-simbol a lui Ştefan cel Mare, punând accent pe caracteristicile pe care le consideră arhetipale ale „statalităţii” moldoveneşti: ortodoxia, ostilitatea contra muntenilor, adică a românilor, „prietenia” cu Rusia şi apartenenţa sa la cultura slavă, identificată în mod anacronic şi eronat cu cea rusă, adică „Sfânta Rusie”. Prezentate trunchiat şi necritic, toate aceste lucruri sunt nişte aberaţii şi falsuri grosolane. Amintim aici doar cazul recent al inventării unui „drapel istoric” al lui Ştefan cel Mare, ignorând orice reguli ştiinţifice, vexilologice (disciplină istorică care se ocupă de steaguri), manipulând iresponsabil nişte texte istorice, doar pentru a crea un steag roşu, opunându-l tricolorului, ca simbol al românităţii noastre. Înţelegem că ignoranţa şi incultura nu este interzisă prin lege, dar atunci când ele devin instrumente de manipulare a opiniei publice de către instituţiile statului, atunci este mai grav şi necesită reacţii corespunzătoare.
***
Din păcate, comunitatea academică se face că plouă, tace și nu ia atitudine în legătură cu toate minciunile și miturile despre relația lui Ștefan cel Mare cu rușii, care, vedem din mărturiile istorice, a fost destul de ostilă, mai ales în ultimii ani de domnie a voievodului. Din respect pentru istorie și pentru marele domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt căruia îi închină milioane de flori, comunitatea academică, istoricii și toți patrioții acestui pământ ar trebui să condamne ferm asemenea neadevăruri. Dar la noi ce se întâmplă? Pe de o parte depunem jerbe de flori la monumentul domnitorului, îi dedicăm sute de versuri și cântece, iar pe de altă parte scuipăm direct peste demnitatea și memoria lui Ștefan cel Mare.
Am decis să evoc acest episod istoric, pentru că îmi pasă de istorie, de ceea ce e bine să cunoască cetățenii, pentru că suntem obligați să combatem minciunile despre marele nostru domnitor. Ștefan cel Mare ne-a spus că Moldova nu este a lui, nici a urmașilor noștri, ci a urmașilor urmașilor noștri. Suntem noi oare demni de ceea ce ne-a lăsat Ștefan cel Mare?!
Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu