Maia Sandu: Actuala guvernare compromite reforma justiției și încearcă să subordoneze și mai mult justiția intereselor politice

Propunerile actualului Guvern, prezentate în Conceptul reformei justiției și în proiectul de lege, prezintă o deviere majoră de la reforma justiției promovată de Guvernul Sandu. Autoritățile renunță la ideea evaluării extraordinare externe și propun evaluarea judecătorilor de către judecători din sistem, chiar dacă această modalitate s-a dovedit ineficientă de-a lungul timpului. Guvernul a abandonat complet ideea evaluării procurorilor, se arată într-un comunicat de presă al PAS.

De asemenea, mecanismul propus de evaluare crește riscul implicării politicului în acest proces. Comisia Juridică din Parlament se va implica în selectarea membrilor comisiei care va desemna evaluatorii, chiar dacă majoritatea controlată de PSRM din comisie a demonstrat că deciziile comisiei sunt strict politice, neobiective.

Reforma promovată de Guvernul Sandu presupunea, de asemenea, reforma Curții Supreme de Justiție. În actualul proiect de lege s-a renunțat și la acest element, menținându-se doar reducerea numărului judecătorilor, fără să se excludă competențele improprii ale CSJ.

“Cetățenii așteaptă o reformă adevărată a justiției, iar socialiștii fac o reformă marca Plahotniuc, că să poată să-și supună cât mai mulți judecători. Partidul Acțiune și Solidaritate insistă că doar o evaluare externă veritabilă poate curăța sistemul de judecători și procurori corupți și va promova în continuare o asemenea abordare”, a declarat președintele PAS, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.

PAS va comunica Consiliului Europei și altor parteneri de dezvoltare opinia despre așa-zisa reformă promovată de actualul Guvern.

Articole similare
Comentarii