Maia Sandu, către Ambasadorii UE acreditați la Chișinău: ”Suntem determinați să facem reforme în folosul cetățenilor”

Prim-ministrul Maia Sandu împreună cu noul Cabinet de miniștri au avut astăzi o întrevedere cu ambasadorii Uniunii Europene acreditați în Republica Moldova. Șefa Executivului a relatat diplomaților despre cele mai recente activități și lista priorităților guvernului, dar și despre rezultatele vizitelor recente la Kiev și Berlin, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

„Ne-am propus să combatem corupția, să restabilim credibilitatea în instituțiile statului, să rectificăm bugetul, să întreprindem acțiuni cu caracter social, menite sa sporească nivelul de protecție socială și alte domenii importante”, a declarat Maia Sandu. 

Șefa Executivului a mai vorbit despre îmbunătățirea condițiilor de activitate a întreprinzătorilor, eliminarea abuzurilor asupra oamenilor de afaceri cu venituri mici rămânând o direcție în care se va lucra intens.

Miniștrii Guvernului Sandu s-au expus asupra provocărilor cu care se confruntă astăzi. Printre acestea se numără lipsa specialiștilor în diverse domenii, precum educație și sănătate, în special din cauza emigrării acestora peste hotarele țării.

Reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău au salutat hotărârea și determinarea cu care Executivul s-a angajat să pună în aplicare reformele și au declarat ca vor continua să sprijine țara noastră, se mai arată în comunicat.

„Suntem aici să vă susținem în acțiunile pe care le întreprindeți. Ne dorim să vedem Republica Moldova o țară dezvoltată, iar cetățenii să aibă un viitor mai bun”, a subliniat Ambasadorul Uniunii Europene în țara noastră, Peter Michalko.

Articole similare
Comentarii