Manechin cu chipul Gretei Thunberg, găsit spânzurat sub un pod din Roma

Parchetul din Roma a deschis o anchetă pentru ameninţări agravante după descoperirea unui manechin cu chipul Gretei Thunberg, spânzurat sub un pod din oraş, au anunţat luni presa italiană, citată de stirileprotv.ro.

Postată pe reţelele sociale, fotografia cu manechinul care poartă două împletituri similare cu cele ale tinerei activiste suedeze în vârstă de 16 ani arată şi un panou prins de parapetul podului cu inscripţia în limba engleză ‘Greta is your god’ (Greta este Dumnezeul tău).

Membri ai clasei politice au reacţionat după publicarea imaginii, primarul Romei Virginia Raggi (Mişcarea 5 Stele, antisistem) exprimând pe Twitter ‘solidaritatea’ oraşului său cu familia Gretei Thunberg şi liderul Partidului Democrat (stânga, la putere în Italia) Nicola Zingaretti condamnând ‘violenţa macabră’ a unui gest ai cărui autori ‘nu respectă ideile pe care nu le împărtăşesc’, informează Agerpres.

Greta Thunberg a lansat în urmă cu un an mişcarea ‘Fridays for future’, cerând elevilor din întreaga lume să lipsească de la cursuri în fiecare vineri pentru a protesta împotriva încălzirii globale.

Vineri, 27 septembrie, ea a lăudat importanţa mobilizării Italiei pentru această cauză, după un protest care a reunit în acea zi, potrivit organizatorilor, un milion de tineri în întreaga peninsulă la apelul ‘Fridays for future Italia’.

Articole similare
Comentarii