Mișcarea ”vestelor galbene” în Franța. Este a șasea sâmbătă de proteste în întreaga Franță, organizate de celebrele ”veste galbene”. Însă nicio altă mișcare populară nu a făcut până acum atâția morți, spun comentatorii francezi.
Un șofer a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Perpignan, ca urmare a unui accident rutier. El a lovit un camion la o stație din apropierea unei mulțimi a ”vestelor galbene”. Șoferul a cedat ca urmare a rănilor grave, potrivit procurorului din Perpignan, Jean-Jacques Fagni, scrie publicația franceză Le Monde.
Este a zecea persoană care moare, de la începutul manifestărilor ”vestelor galbene” în Franța.
Cu o seară înainte, o altă persoană ce purta vesta galbenă a decedat în suburbia orașului d’Agen (Lot-et-Garonne). Bărbatul, în vârstă de 60 de ani a fost lovit de un camion lângă un sens giratoriu unde protestatarii au instalat un baraj. După anunțul morții sale, peste 100 de oameni au mărșăluit pe străzile orașului cu pancarde pe care era scris: ”Vestele galbene” în doliu” și ”Omagiu lui Olivier, cetățean francez care a murit pentru cauza ”vestelor galbene”.
Acest bilanț de 10 morți este o cifră rară pentru o mișcare socială, notează publicația franceză Le Monde.
Cifra ar putea fi comparată cu cele șapte decese din mai 1968 mai, adesea avansată de istorici. Însă comparația este ineptă: „Mișcarea !”vestelor galbene „generează decese ăntr-un număr mare, dar este absolut incomparabil, spune istoricul Danielle Tartakowsky, specialist în mișcările sociale.
În cazul mișcării ”vestelor galbene”, niciun deces nu este legat direct de ciocniri: fie între protestatari, fie între polițiști și protestatari. Cu o singură excepție, cei uciși au fost murit în accidente rutiere. Trei victime sunt „veste galbene”. Ceilalți sunt conducători auto.
Încotro se îndreaptă mișcarea ”vestelor galbene”? Este întrebarea la care experții, analiștii, politicienii caută răspuns în Franța. Vor crea ”vestele galbene” un partid politic ca să participe la europarlamentarele din 2019? Nimic nu este exclus în momentul de față.