Naveta spaţială israeliană Beresheet s-a prăbuşit pe Lună, după ce operaţiunea de aselenizare a eşuat
„Beresheet”, prima navetă spaţială israeliană, s-a prăbuşit pe Lună în timpul aselenizării, după apariţia unor probleme la motor. Centrul de control a pierdut contactul cu sonda.
Potrivit primelor informaţii, motorul navei spațiale a cedat în timpul aterizării, iar echipa a pierdut comunicarea cu racheta. Deși specialiştii au reușit ulterior să restabilească sistemele navetei, eforturile nu au fost suficiente să salveze naveta spațială de la prăbuşire.
Naveta spaţială israeliană Beresheet s-a prăbuşit pe Lună
Nava spațială robotizată Beresheet, construită de SpaceIL și Israel Aerospace Industries (IAI), a avut ca scop să devină prima navetă spaţială israeliană care să aterizeze pe Lună.
Însă, Controlul Misiunii a pierdut comunicarea cu nava spațiale când era la aproximativ 149 de metri deasupra Lunii, informează space.com, citat de observator.tv.
„Din păcate, nu am reușit să aterizăm cu succes”, a declarat Opher Doron, directorul general al IAI, în timpul unei transmisii live de la centrul de comandă al misiunii.
„Dacă la început nu reușiți, încercați din nou”, a transmis prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care a privit încercarea de aterizare a lui Beresheet de la centrul de control al SpaceIL din Yehud, Israel.