Propaganda lui Putin nu mai are limite: ”Cei ce mor pentru patrie în război nuclear ajung direct în Rai”

Ca să înțelegeți cum funcționează propaganda lui Putin, e suficient să analizați comportamentul familiilor din jurul vostru (care se ceartă sau îl elogiază pe Putin) sau cum este divizată societatea în R. Moldova. În Rusia situația este gravă de tot. Un popor îndobitocit până la refuz.

Propaganda Kremlinului a atins cote greu de imaginat în ultima vreme, în situația în care Putin dar și regimul pe care îl patronează par că sunt tot mai deconectați de realitate – în ultimele zile, presa de stat din Rusia a început să promoveze constant ideea că Al Treilea Război Mondial este iminent și că urmează „o inevitabilă și nemaivăzută” escaladare a războiului din Ucraina, înfățișat de propagandă ca o „agresiune a Occidentului colectiv împotriva Rusiei”.

Rușii sunt convinși de propagandă că până și moartea în urma unui război nuclear ar fi ceva de dorit, pentru că „cei ce mor pentru patrie ajung direct în Rai”, scrie digi24.ro.

Propagandiștii lui Putin au jubilat la vederea imaginilor cu cadavrele ucrainenilor – „Ar trebui să vedem aceste imagini mai des”

Când subiectul discuției au devenit livrările de armament către Ucraina și incendiile și exploziile de pe teritoriul rus, Soloviov s-a întrebat „Ce ne oprește să lovim teritoriul Regatului Unit, să lovim acele centre logistice de unde sunt trimise armele?” Răspunsul l-a primit de la Andrei Sidorov, prodecan la Universitatea de Stat din Moscova, care a spus că Rusia ar trebui să țintească „adevăratul păpușar” – Statele Unite.

„Dacă decidem să lovim Marea Britanie, atunci mai bine am lovi Statele Unite. Deciziile finale nu se iau la Londra, ci la Washington. Dacă vrem să lovim adevăratul centrul al Occidentului, atunci trebuie să lovim la Washington”, a continuat Sidorov.

Într-o încercare de a găsi o justificare pentru agresiunea și atrocitățile pe care Rusia le comite în Ucraina, o altă personalitate TV care apare frecvent la emisiunile de propagandă rusești, Dmitri Kulikov, spune că „războiul este, uneori, inevitabil”.

„Acesta este un război mare. Occidentul ni l-a declarat. Se poartă prin metode diferite, nemaivăzute până acum, și niciodată nu au fost atât de multe arme nucleare în lume câte sunt acum.

Acesta este singurul lucru care diferențiază acest război de celelalte. Este un eveniment istoric, ceva cu care suntem obișnuiți. Să fim demni de predecesorii noștri, toți cei care au trecut prin asta. Ce ne face să credem că viețile noastre ar trebui să fie mai bune decât cele ale bunicilor noștri? De ce să fim noi liberi de misiunea noastră istorică?”, a spus el.

Prezentă și ea la emisiune, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a spus că „Occidentul va merge atât de departe cât îi este permis. Dacă nu sunt opriți, vor merge până la capăt”.

Un alt invitat, expert militar și colonel în rezervă, Iuri Knutov, spune: „Am observat abordarea americanilor la vârful deciziei de mai mulți ani. Dintr-un oarecare motiv, ei cred că Rusia poate fi sugrumată oricât de mult, până se predă, și că nu va răspunde niciodată cu armele sale nucleare sau cu potențialul său nuclear.

Ei creează această situație în care există o amenințare existențială la adresa țării noastre, iar doctrina noastră militară prescrie că din această cauză avem dreptul să folosim arma atomică”.

De-a lungul întregii discuții șocante, pe ecran erau difuzate imagini cu soldați ucraineni uciși. Knutov a lăudat imaginile despre care a spus – „Vedem teritoriul ucrainean plin de cadavre ale ucrainenilor – televiziunile noastre ar trebui să difuzeze mai mult aceste imagini”.

Vladimir Putin a amenințat, miercuri, cu un „răspuns fulgerător și rapid”, dacă „cineva din exterior va dori să intervină în Ucraina”. Dictatorul rus a spus că va folosi „toate instrumentele” în cazul în care va exista vreo intervenție din partea cuiva care să reprezinte o „amenințare strategică” pentru Rusia în războiul din Ucraina.

Articole similare
Comentarii