R. Moldova va avea ambasade în India, Argentina, Ghana și Irlanda

4 ambasade noi ale R. Moldova. Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, deschiderea a patru ambasade noi ale Republicii Moldova în India, Argentina, Ghana și Irlanda.

Executivul și-a motivat decizia prin faptul că în felul acesta va fi asigurată o prezență diplomatică mai extinsă a ţării noastre în regiunile Asiei de Sud şi Sud-Est, pe continentul african și cel al Americii de Sud.

În același timp, deschiderea ambasadei Republicii Moldova în Irlanda este motivată atât de prezenţa a unui număr mare de cetățeni moldoveni în această ţară, cât şi de existenţa unui potenţial vast de cooperare bilaterală în domeniile politic, economic și turistic. De asemenea, prezența unei misiuni diplomatice în Irlanda va permite consolidarea suportului politic și extinderea asistenţei tehnice pentru Republica Moldova în domeniul integrării europene, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

De menționat că în prezent, Republica Moldova are 42 de misiuni diplomatice şi birouri consulare peste hotare.

Cât ne costă deschiderea noilor ambasade

Deschiderea misiunii diplomatice din Ghana ar costa anual 9,4 milioane de lei
Deschiderea misiunii diplomatice din Argentina ar costa anual 9,8 milioane de lei
Deschiderea misiunii diplomatice din Irlanda ar costa anual 8,7 milioane de lei
Deschiderea misiunii diplomatice din India ar costa anual 9,1 milioane de lei

Așadar, avem un total de 37 de milioane de lei sau aproape 2 milioane de euro. Un buget anual care este necesar pentru întreținerea acestor noi ambasade. Mult, puțin?

Articole similare
Comentarii