Și-au sacrificat propria viață: Doi militari francezi au murit în urma unei operațiuni de eliberare a 4 ostatici

Și-au sacrificat propria viață pentru a-i salva pe alții. Este vorba despre doi militari francezi, Cédric de Pierrepont și Alain Bertoncello, care au participat într-o operațiune de eliberare a patru ostatici, inclusiv doi turiști francezi, reținuți pe 1 mai în Benin. Operațiunea s-a desfășurat în noaptea de joi spre vineri în Burkina Faso, a anunțat Palatul Élysée. Din păcate, în cursul acestei operațiuni militare, doi ofițeri de marină au fost uciși, transmite BFMTV.

Palatul Élysée, Ministerul Forțelor Armate din Franța au apreciat înalt eroismul celor doi militari și au exprimat condoleanțe familiilor celor doi ofițeri uciși.

”Au murit pentru Franța în această noapte în Burkina Faso. Și-au sacrificat viața pentru a-i salva pe cei 4 ostatici. Suntem cu gândul la familiile lor, la confrații lor de arme. O națiune întreagă se închină în fața curajului lor”, a transmis ministrul Forțelor Armate din Franța, Florence Parly.

Din 2014 și până acum, aproape 4500 de soldați au murit în Sahel, în cadrul operațiunii Barkhane, care vizează lupta împotriva grupurilor jihadiste din această regiune a Africii și din Sahara.

Articole similare
Comentarii