Siria rămâne sub influența Rusiei, Donald Trump anunță retragerea trupelor americane

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, pregăteşte retragerea „totală” şi „rapidă” a trupelor americane din Siria, inclusiv a unităţilor implicate în operaţiunile contra reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă surse citate de CNN.

Decizia a fost luată direct de preşedintele Donald Trump, au declarat sursele citate. Este vorba de o schimbare semnificativă a politicii Statelor Unite faţă de Siria, scrie mediafax.ro.

Donald Trump a confirmat hotărârea prin Twitter: „Am învins reţeaua teroristă Stat Islamic în Siria, iar acesta este singurul motiv pentru care eu cred că este necesară prezenţa în această ţară în mandatul meu de preşedinte”.

Statele Unite au aproximativ 2.000 de militari în Siria, cei mai mulţi fiind implicaţi în misiuni de antrenare a grupurilor insurgente care luptă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

La rândul său, Rusia oferă susţinere militară şi politică Administraţiei Bashar al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului este de câteva sute de mii de morţi.

Articole similare
Comentarii