UE a adoptat o Rezoluţie care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

Rezoluţia adoptată joi de plenul Parlamentului European prevede, printre altele, angajamentul UE de combatere a negării Holocaustului şi instituirea Zilei Internaţionale a eroilor împotriva totalitarismului pe 25 mai, iar pe 23 august ziua de comemorare a victimelor regimurilor totalitare, transmite mediafax.ro.

Din cei 653 de europarlamentari prezenţi, 535 au votat pentru adoptarea rezoluţiei, 66 au votat „împotrivă” şi 52 s-au abţinut de la vot.

O contribuţie la scrierea rezoluţiei o are şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Printre prevederile din document iniţiate de Băsescu se află recunoaşterea de către statele membre UE că „Uniunea Sovietică Comunistă a ocupat şi a anexat părţi ale României, în iunie 1940, teritorii care nu au fost niciodată returnate”.

Un alt articol iniţiat de europarlamentarul PMP prevede angajamentul PE de „a-şi exprima îngrijorarea cu privire la creşterea mişcărilor de extremă dreapta şi de stânga în statele membre ale UE”.

Între altele, în rezoluție se specifică faptul că ”Parlamentul European susţine în continuare că Rusia rămâne cea mai mare victimă a totalitarismului comunist şi că ea nu se va putea transforma într-un stat democratic cât timp guvernul, elita politică şi propaganda politică continuă să acopere crimele comuniste şi să glorifice regimul sovietic totalitar; invită, aşadar, societatea rusă să privească în faţă cu sinceritate tragediile propriului trecut”.

Articole similare
Comentarii