Alexandru Slusari: ”Solicităm pornirea urmăririi penale pe numele lui Leancă, Drăguțan, Candu și Arapu”

Comisia de Anchetă privind elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bacar a transmis astăzi un demers Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne prin care se solicită pornirea urmăririi penale în baza art. 329 (neglijență în serviciu) a lui Iurie Leancă, Dorin Drăguțan, Adrian Candu și Anatol Arapu. Despre asta a anunțat pe rețelele de socializare deputatul blocului ACUM, Alexandru Slusari, președinte al Comisiei de Anchetă privind elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar.

Potrivit sursei, Comisia a constatat că după ce Guvernul RM a decis acordarea garanțiilor de stat pentru creditele de urgenţă acordate de Banca Naţională a Moldovei în valoare de 9,5 mlrd lei, cele trei bănci au activat fără a dispune de o administrare specială de stat și au sustras sume colosale de bani din sistemul bancar al Republicii Moldova.

  

 

”Așadar, conducerea Guvernului și a Băncii Naționale au acționat în acea perioadă cel puțin cu neglijență crasă în serviciu, reasigurând imediat după acordarea garanților de stat, control asupra BEM, Unibanc și Banca Socială. Reamintim că garanțiile de stat ulterior au fost transformate în datoria de stat și pusă pe umeri ai cetățenilor cu dobânda de 5 %”, a scris președintele Comisiei parlamentare pe Facebook.

Articole similare
Comentarii