Ambasadorul României la Chișinău: Scurtă lecție de istorie despre semnificația zilei de 9 mai

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a ținut să prezinte câteva date semnificative din istorie legate de ziua de 9 mai, cu ocazia ceremoniei de înmânare a pașapoartelor diplomatice personalului medical care participă la misiunea de asistență umanitară în R. Moldova.

”Astăzi este o zi cu semnificații multiple la nivel global. În anul 1877, la 9 mai se marca un moment crucial pentru istoria modernă a României. Declararea Independenței de Stat a reprezentat încununarea idealurilor seculare ale poporului român de a fi stăpân pe propriul destin. În acea zi memorabilă, prim-ministrul Mihail Kogălniceanu declara în Parlament: „suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”.

În anul 1945, cu sacrificii umane imense, Coaliția Națiunilor Unite punea capăt celui mai devastator conflict planetar din istoria omenirii. Ocuparea teritoriului Gerrmaniei a fost preocuparea comună a tuturor aliaților: americani, britanici, sovietici (ulterior, și francezii). Din motive ușor de înțeles, Stalin a avut pretenția de a ocupa Berlinul, temându-se că americanii se vor grăbi să o facă. Anglo-americanii i-au respectat această dorință, drept care ei au ocupat Sudul și Vestul Germaniei, oprindu-se în Est pe axa Dresda – Leipzig, astfel încât rușii, într-adevăr, s-au îndreptat spre Berlin și l-au încercuit, apoi ocupat. Din motive iarăși de înțeles, soldații germani aveau motive să se teamă mai mult de ruși – drept care, după sinuciderea lui Hitler (30 aprilie 1945), mulți dintre ei ar fi dorit să se predea anglo-americanilor.

• în aceste condiții, pe 7 mai 1945, în orașul Reims (Nord-Estul Franței), generalul german Alfred Jodl (încă șeful comandamentului armatei germane) a semnat capitularea tuturor forțelor germane – în fața anglo-americanilor și francezilor. Jodl încă mai spera că, în acest fel, aliații occidentali îi vor primi pe toți soldații germani care li se vor preda.

Stalin a protestat imediat, spunând că acest act încalcă principiul capitulării necondiționate a Germaniei în fața tuturor aliaților și a organizat, la Berlin, a doua zi, pe 8 mai, o altă ceremonie de capitulare – de data asta, din partea armatei germane a semnat generalul Wilhelm Keitel.

• Această ceremonie de la Berlin s-a prelungit mai mult, astfel încât capitularea s-a semnat după miezul nopții, când oricum la Moscova era ziua de 9 mai.

• În plus, Stalin a mai avut un motiv să prefere ziua de 9 mai – atunci, armata sovietică a declarat și eliberarea Cehoslovaciei (la care a participat, de altfel, și armata română).

Așadar:

• pentru occidentali (potrivit narațiunii lor) ziua de 8 mai a fost “V.E. Day”, Ziua Victoriei în Europa.
• pentru spațiul post sovietic și pentru statele foste socialiste din Europa Centraă și de Est, ziua de 9 mai este “Ziua Victoriei” asupra fascismului.
Această diferență în a percepe lucrurile a marcat tot Războiul rece și durează până azi.

La 9 mai 1950, acum 70 de ani, ministrul francez de externe din acele vremuri, Robert Schuman a rostit o Declarație care a pus bazele Uniunii Europene, așa cum o știm astăzi. Europa a fost unită de un proiect economic: Planul Shuman, care propunea Germaniei și altor state occidentale o comunitate a cărbunelui și oțelului care să facă războiul imposibil.

Data de 9 mai a fost declarată, în mod firesc, drept Ziua Europei de Consiliul European de la Milano, în 1985.”

***

Atât timp cât nu vom înțelege aceste diferențe și vom tolera ca pe Piața Marii Adunări Naționale să fluture panglica Sfântului Gheorghe, un element simbolic militar rusesc, sub care s-au comis cele mai mari atrocități ale terorii sovietice, nu avem sorț de izbândă ca neam.

Articole similare
Comentarii