Astăzi se împlinesc 25 de ani de când Doina și Ion Aldea Teodorovici nu mai sunt alături de noi, nu mai sunt cu noi, nu mai sunt în fața noastră. E trist pentru că nu aveam decât 10 ani când s-a întâmplat tragedia și nu știam multe atunci despre ei, e trist că la școală nu am învățat niciun cuvânt, nicio pagină despre valoarea lor incontestabilă pentru neamul românesc. E trist pentru că ei nu mai sunt, au rămas doar vocile lor care se mai aud în surdină.
Ce aș putea să le spun azi?! Că suntem niște lași? Că moștenirea lor e aruncată la gunoi? Că politicienii care au urmat și-au șters piciorele de orice vers pe care l-au scris cu sânge și cu propria lor viață? Să le spun că astăzi guvernanților le e în cot de ”judecata lui Eminescu”? Că așa și ”nu trăm în legea noastră”, deși am vrea, că nu am fost lăsați în pace, că rusul nu a plecat niciodată de pe meleagurile noastre și nici din mintea noastră? Că suveranitatea e un cuvânt frumos, iar independența o zi în care ne adunăm să mâncăm plăcinte, să bem vin și să urmărim parade de după garduri metalice?
Suntem înecați în mătrăgună până în gât. Otrava a venit de peste tot. Mai ales de la cei care ca și cum ne-au vrut binele și care au lucrat toți anii aceștia pentru Moscova. Limba română nu mai are lacrimi, Dumnezeu nu mai plânge peste țară, nu mai are pentru ce și pentru cine. Intelectualitatea nu mai are niciun cuvânt de spus în viața politică a țării, nu se mai aude.
Am avut prea multă blândețe, i-am iertat pe cei care ne-au dus în Siberii de gheață, am uitat calvarul, drama, tragedia prin care au trecut buneii noștri. I-am primit în casa noastră, iar ei s-au urcat pe masă și au călcat în picioare tot ce am avut mai sfânt.
Așa am ajuns și nu am de ce să fiu mândră.
Rămân veșnice cele trei culori, acea singură credință românească, acel Prut care curge între noi. Sârma ghimpată de la Prut a dispărut, însă nu și cea din sufletele noastre.
***
Ion și Doina Aldea Teodorvici – interpreți, militanți ai ideii de reunire a Republicii Moldova cu România.
deces – în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992
cauza – un accident pe pe șoseaua DN2, în zona localităţii Coşereni, maşina în care se aflau cântăreții s-a lovit de un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc
*De-a lungul anilor au existat voci care au spus că moartea artiştilor ar fi fost provocată de promovarea ideii de unitate a Basarabiei cu România.
*Marii artiști au optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90′ au cântat despre limba română, despre poetul neamului nostru, Mihai Eminescu.
*Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central din mun. Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost prezentă de la proclamarea Independenței.
Las aici link-urile unei emisiuni realizate la Antena 1, în anul 2009, unde sunt prezentate mai multe indicii că accidentul în care au murit cei doi artiști nu a fost întâmplător și că ar fi fost organizat cu implicarea KGB-ului. Declarații ale martorilor, probe, indicii, reconstituiri ale accidentului, poze de la fața locului, ultima fotografie a Doinei, mărturiile interpretei Anastasia Lazariuc, un om foarte apropiat de regretații artiști Doina și Ion.
Dumnezeu să-i odihnească în pacea Sa pe superbii Ion și Doina Aldea Teodorovici!
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu