Imaginea lui Putin promovată zi de zi chiar în inima Chișinăului

Inima Chișinăului, alături Teatrul Național „Mihai Eminescu”, simbolul românismului și Primăria Chișinăului, simbolul nepăsării. Eu așa și nu îmi pot explica cum încap rușii și românii deopotrivă în mintea și inimile moldovenilor.

Rușii ne-au ocupat cândva demult teritoriile și au uitat să mai plece de unde au venit, iar noi, ca un popor iubitor și răbdător ce suntem, i-am primit în casa noastră. I-am primit cu tot cu simbolurile lor chiar dacă nu le înțelegem, i-am primit cu tot cu limba lor pe care o vorbim stâlcit ori de câte ori cineva vorbește în rusă pentru că nu cunoaște limba română, limba acestei țări.

Am mai spus, respect toate popoarele lumii, dar chiar să vezi tot felul de chitciuri rusești în inima Chișinăului, lângă Teatrul Național „Mihai Eminescu” și Primăria Chișinăului e prea de tot. Aici în scuarul Teatrului poți găsi tot felul de tricouri cu mesaje care mai de care, dar în esență care promovează mesajul Kremlinului.
 
Cel mai ciudat mi se pare să vezi, alături de chipul lui Putin, tricolorul, stema republicii și portul nostru popular, tradițional românesc. O amestecătură de mesaje, culori, valori, toate având scopul să ne facă să pierdem rădăcinile și să nu mai știm cine suntem, de unde venim și încotro mergem.

Trebuie să constat totuși că din 2016, când am publicat pe blog mai multe imagini ce reprezentau tarabe unde se vindeau tricouri cu mesaje putiniste din scuarul Teatrului Național și până în 2018 lucrurile s-au mai schimbat, nu foarte mult, dar s-au schimbat în sensul că de această dată am remarcat doar o singură tarabă unde se vindeau câteva tricouri ce îl reprezentau pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Dar evident, nu este suficient. Asemenea chitciuri rusești nu ar trebui să se vândă chiar în inima capitalei.

Credeți că se va găsi cineva care să interzică de tot comercializarea acestor însemne sovietice chiar în centrul Chișinăului? Cine este interesat ca mesaje de genul: „Putin, cel mai amabil dintre oameni” să fie promovate cu atâta insistență la Chișinău?

Iată cum de fapt alimentăm tendințele din sondajele de opinie care arată că Vladimir Putin este politicianul în care moldovenii au cea mai mare încredere. 64% dintre moldoveni cred în Vladimir Putin. Pentru comparație: în președintele României, Klaus Iohannis, au încredere 48% din moldoveni.

Articole similare
Comentarii