Misterul avionului cu 20 de tone de aur din Venezuela către Rusia. Reacția Kremlinului

Rusia a negat ferm suspiciunile conform cărora un avion cu 20 de tone de aur a zburat din Venezuela către Moscova, relatează The Telegraph.

Parlamentul de la Caracas, controlat de opoziţie, a acuzat regimul preşedintelui socialist Nicolas Maduro de încercarea de a scoate din ţară şi a trimite în Rusia rezervele de aur ale Venezuelei, conform unei postări făcute pe contul Twitter al legislativului venezuelean de către deputatul Jose Guerra, citat de portalul rusesc Lenta.ru. 

Kremlinul, prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a dezminţit această informaţie, potrivit agenţiei de presă oficiale TASS.

”Noi am primit această informaţie de la un angajat al Băncii Centrale a Venezuelei. Un avion, care a sosit de la Moscova, ar urma să transporte cel puţin 20 de tone de aur (în Rusia). Cerem băncii explicaţii în legătură cu ceea ce se întâmplă. Acesta nu este aurul lui Calixto Ortega (preşedintele Băncii Centrale din Venezuela), ci al poporului venezuelean”, se menţionează în mesaj.

Peskov a mai spus că Rusia şi-a manifestat deja disponibilitatea de a ajuta la rezolvarea situaţiei din Venezuela. ”Rusia este gata să contribuie la rezolvarea situaţiei politice interne din Venezuela, fără a interveni în afacerile interne ale acestei ţări”, a spus Peskov, insistând că Moscova se pronunţă categoric împotriva ingerinţei unor terţe ţări în afacerile interne ale Venezuelei.

Articole similare
Comentarii