Realitatea paralelă pe care o văd rușii la televizor. „Nu toată lumea din Rusia înţelege ce se petrece”

Media independente, deşi puţin numeroase în Rusia sunt sufocate de autorităţi, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, modul de relatare a conflictului fiind dictat de Kremlin pentru care acesta nu este un război, ci o „operaţiune militară specială”, comentează joi France Presse, într-o analiză preluată de Agerpres.

Ofensiva a dus la dispariţia a doi reprezentanţi de marcă ai integrităţii jurnalistice ruse: postul de radio Eho Moskvî şi canalul de televiziune Dojd, care şi-au închis porţile în urmă cu o săptămână, după blocarea site-urilor lor.

Publicaţia Novaia Gazeta, al cărui redactor-şef este laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2021, a indicat că va elimină toate articolele despre războiul din Ucraina, spunând că noile măsuri de cenzură luate de autorităţile din Rusia necesită eliminarea acestor materiale.

Căci Moscova, ale cărei trupe înaintează mult mai încet decât plănuise, înregistrând pierderi grele umane şi materiale, aspiră la un control total asupra informaţiei pe teritoriul său. O lege adoptată săptămâna trecută reprimă, sub ameninţarea unor pedepse severe cu închisoarea, orice difuzare de „informaţii mincinoase despre armată”, după cum le consideră autorităţile.

Puterea a blocat de asemenea Facebook şi a restrâns accesul la Twitter. Mai multe media internaţionale au anunţat că şi-au suspendat activitatea în Rusia, în timp ce utilizarea termenului „invazie” este interzis referitor la Ucraina, fiind utilizată formula „operaţiune militară specială”.

Aceste modificări nu lasă „niciun spaţiu pentru libertatea de expresie şi de opinie asupra războiului”, îşi exprimă regretul comisarul pentru drepturile omului din Consiliul Europei, Dunja Mijatovic.

„Asistăm neputincioşi la uciderea în direct a presei ruse independente”, a deplâns într-un comunicat Jeanne Cavelier, responsabila biroului pentru Europa de Est şi Asia Centrală din cadrul Reporteri fără Frontiere (RSF).

Realitatea paralelă prezentată rușilor

Emisiunile de informare prezintă deci războiul din Ucraina din punctul de vedere al Kremlinului, adept al unei realităţi foarte alternative asupra acestui subiect.

Principalul buletin de ştiri televizat al ţării „Vremia” (Timpul) al televiziunii publice ruse (Pervîi Kanal), un monument de informare încă din perioada sovietică, începe în fiecare seară salutând „eroismul şi curajul” soldaţilor ruşi.

Nicio menţiune nu se face cu privire la numărul militarilor ucişi, redus la 498, conform unicului bilanţ oficial anunţat în 2 martie, în timp ce Ucraina afirmă că peste 12.000 şi-au pierdut viaţa, iar SUA situează acest număr între 2.000 şi 4.000 de morţi în două săptămâni.

Succesele trupelor ruse, puţin vizibile totuşi pe teren, sunt prezentate fără a se intra în detalii. Crainicul, care reia elementele de limbaj dictate de Kremlin, critică o „agresiune” ucraineană împotriva Rusiei. El respinge protestele Occidentului, pe care le califică drept „isterie”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este ridiculizat, iar comentatori şi un psihiatru sunt mobilizaţi pentru a-şi pune întrebări despre sănătatea sa mintală.

Deşi este dificil în prezent de evaluat sprijinul populaţiei Rusiei în favoarea războiului, o anchetă realizată săptămâna trecută de Institutul de sondare a opiniei publice VTsIOM – considerat pro-Kremlin – a conchis că 71% din populaţie susţine invazia în Ucraina şi că acest procent este în creştere.

„Nu toată lumea din Rusia înţelege ce se petrece” în Ucraina, consideră Kadri Liik, cercetătoare la Consiliul European pentru relaţii internaţionale. „Spaţiul de informare în Rusia era deja foarte strict controlat. El a devenit acum încă şi mai mult”, spune ea.

Alte emisiuni reiau din abundenţă liniile de comunicare ale Kremlinului, în special cele animate de prezentatorii Vladimir Soloviov şi Dmitri Kiseliov, ambii figurând pe lista cu sancţiuni a Uniunii Europene.

Kiseliov avertiza deja în 2014 că Moscova ar putea transforma SUA „în cenuşă radioactivă”. El a reiterat recent această ameninţare: „Submarinele noastre sunt capabile să lanseze 500 de ogive nucleare pentru a garanta distrugerea SUA şi a tuturor ţărilor NATO”.

La rândul său, redactorul şef al canalului internaţional de stat Russia Today (RT), Margarita Simonian, susţine că Rusia ar trebui să se inspire de la China şi să interzică accesul la reţelele de socializare străine.

„Noi am autorizat, în urmă cu ani, intrarea în ţara noastră a unei armate străine. Noi am autorizat instalarea de baze militare în numele acestui Facebook şi al altor lucruri de acest gen”, argumentează ea. „Şi acum suntem surprinşi că această armată străină trage asupra noastră”, susţine aceasta.

Aleksei Navalnîi, opozant faţă de preşedintele rus Vladimir Putin şi aflat în prezent în închisoare după ce a supravieţuit unei otrăviri cu agent neurotoxic de uz militar, s-a declarat „în stare de şoc” referindu-se la modul în care este tratat mediatic războiul în Rusia. „În curând, voi (concetăţeni ai mei) veţi avea acelaşi acces la informaţie ca şi mine în închisoare”, a avertizat el pe reţele de social media, „adică … la nimic”.

Articole similare
Comentarii