Trei morți, inclusiv 2 copii, după prăbușirea unei clădiri în Egipt

Egipt: O turistă germană şi două fetiţe egiptene au fost ucise ieri după ce o clădire s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial al oraşului Luxor din sudul Egiptului.

Turista germană trecea prin faţa clădirii când aceasta s-a prăbuşit în jurul orei 18:00 locale. Ea a murit la spital ca urmare a rănilor, a declarat purtătorul de cuvânt al provinciei Luxor, Salah al-Mandouh, transmit France Presse şi DPA, conform Agerpres.

Şapte egipteni au fost de asemenea răniţi, a adăugat el.

Un german care mergea cu victima în acel moment a fost de asemenea rănit şi transportat la spital, potrivit unor surse medicale.

Clădirea cu trei etaje, din cărămizi de noroi, s-a prăbuşit în timp ce un grup de turişti vizita zona din oraş.

Luxor şi împrejurimile sale sunt una dintre cele mai importante destinaţii turistice în Egipt. Vizitatorii vin aici să vadă mormântul faimosului faraon Tutankamon în Valea Regilor sau să înceapă croaziere pe Nil.

Articole similare
Comentarii