(VIDEO) Moldoveanca sexy care a dat peste cap antrenorii de la Vocea Franței: Ce scrie presa franceză

Un articol apărut astăzi în publicația franceză La Depeche o prezintă pe moldoveanca sexy care a dat peste cap antrenorii de la Vocea Franței.

O candidată din Moldova și-a încercat șansele sâmbătă seara, 9 martie, în cadrul show-ului Vocea Franței difuzat pe TF1. Personalitatea tinerei nu a lăsat pe nimeni indiferent, nici în platou, nici pe rețelele de socializare, scrie ladepeche.fr.

Extrem de rar, de la începutul Vocii Franței, acum 8 ani, o prestație a unui candidat a fost atât de comentată. Mai bine de 1 500 tweet-uri într-o singură seară, cea de sâmbătă. Coco, tânăra din Moldova în vârstă de 26 de ani, a venit să își încerce norocul la această emisiune, interpretând piesa „All by myself” de Eric Carmen, cântată ulterior de Céline Dion în anii 90.

În materialul video, tânăra moldoveancă, blondă cu ochii albaștri, afirmă că este foarte spontană, nebună, și poate cânta mai sus decât Céline Dion. De ce și-a încercat norocul în Franța? Pentru că iubește spiritul francez, este ceea ce o atrage.

Pe rețelele de socializare, părerile s-au împărțit: unii o critică pe tânăra moldoveancă, alții o laudă.

După prestația sa, Coco a rămas în concurs și l-a ales pe interpretul Mika. Ea face parte din echipa acestuia și va putea fi urmărită la viitoarele emisiuni Vocea Franței.

Cine este Coco?
Numele său este Corina Cuniuc și a participat la Vocea României în 2016. Ea a părăsit show-ul la etapa duelurilor, refuzând să fie salvată de un alt antrenor, o decizie pe care o va regreta ulterior.

În Franța a venit în anul 2012 la Academia Națională de Comedie Muzicală. Și-a încercat norocul și în 2-13 la Vocea Franței, dar atunci nu a trecut de preselecții. S-a reînscris la casting anul trecut.

Să-i urăm mult succes moldovencei noastre! Să ajungă cât mai departe în acest concurs.

Articole similare
Comentarii